Primăria Timișoara nu consideră că e necesar să semneze cu Consiliul Județean Timiș un protocol de preluare pentru noul centru de carantinare al migranților, înființat de administrația județeană și pus la dispoziția municipalității. Mai mult, primarul Dominic Fritz consideră acțiunile celor de la CJT reprezintă ”pasat de responsabilități și spălatul pe mâini de probleme”.
Subiectul centrelor de carantinare a migranților ilegali din Timișoara devine deja unul ridicol, Primăria și Consiliul Județean Timiș se acuză reciproc și nu vor să se ocupe niciunl de centrul cu 45 de locuri înființat de o săptămână. Certurile între partea liberală și cea USR a coaliției timișene din administrația locală devin deja un fapt obișnuit, toată lumea acuză pe toată lumea, iar pasarea responsabilităților în subiectul migranților devine o obișnuință
Municipalitatea timișoreană nu dorește să preia centrul cu 45 de persoane înființat de CJT pentru carantinarea migranților ilegali și le transmite reprezantanților administrației județene să se ocupe ei de acesta, iar personalul de la Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș să se ocupe de buna funcționare a noului centru. Vă reamintim că marți, președintele CJT, Alin Nica, anunța pe debanat.ro că a trimis deja la primărie un protocol de colaborare pentru preluarea acelui centru, așa cum ar cere legislația în vigoare https://debanat.ro/2021/04/cine-ofera-spatii-de-carantinare-pentru-migranti-la-timisoara-cj-timis-spune-ca-primaria-nu-e-singura-doar-ca-problema-e-blocata_328903.html , dar că municipalitatea refuză de o săptămână acest lucru.
La o zi de la apariția informației, municipalitatea reacționează și anunță simplu că instituția nu consideră că ar fi necesar un asemenea protocol și că CJT se poate ocupa singur, foarte bine de centru, în plus, primăria spune că le poate oferi celor de la județ chiar și sprijin pentru operare.
”Primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, salută hotărârea Consiliului Județean Timiș de a deschide, după aproape 6 luni de discuții, un centru propriu pentru carantinarea migranților. Noul centru al CJ Timiș, cu o capacitate de aproape 45 de locuri, a fost dat în administrarea Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, instituție aflată în subordinea autorităților județene. În aceste condiții, Primăria Timișoara consideră că nu este necesară semnarea unui protocol cu Consiliul Județean Timiș pentru ca noul centru de carantinare să fie deschis, dar este pregătită să ofere toată expertiza necesară pentru operarea acestuia, expertiză bazată pe experiența din ultimele luni”, a anunțat primăria Timișoara.
Primarul Fritz spune că, de fapt, situația existentă este doar o modalitate de pasare a responsabilități și că, de fapt, nu ar fi avut niciodată niciun fel de dialog cum că primăria să se ocupe și de acest centru.
„În nicio discuție avută până acum la nivel instituțional între Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș nu s-a pus vreodată problema ca acest centru să fie operat de municipalitate. Aceeași lege care a permis Primăriei Timișoara să își asume un gest de responsabilitate și să opereze un centru de carantină pentru migranți, permite și Consiliului Județean Timiș să facă același lucru. Migranții nu sunt doar ai Timișoarei, sunt o responsabilitate și a tuturor autorităților locale, dar și a celor naționale, care au răspunderea pentru migranții care ies din carantină. Am deplină încredere în capacitatea Consiliului Județean Timiș, împreună cu structurile sociale din subordinea lui, de a opera un centru de carantinare, așa cum o face primăria din noiembrie încoace. Bineînțeles că stăm la dispoziție să ajutăm cu experiența noastră, dacă e nevoie. Pasatul de responsabilități și spălatul pe mâini de probleme nu ne duc mai departe. Este momentul ca toate instituțiile, de la Timișoara până la București, să lucreze împreună și să nu se mai bazeze doar pe bunăvoința timișorenilor, greu încercată în aceste luni”, a anunțat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Cei de la primărie le mai recomandă celor de la CJT să pună personalul dela DGASPC la lucru și să se ocupe ei de noul centru, pentru că cel deschis deja la Liceul CFR e plin.
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali…
Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…
Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…