Social

Tradiții și superstiții în Vinerea Mare (Vinerea Patimilor)

Vinerea Mare, numită şi Vinerea Paştelui, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu pentru întreaga creştinătate, deoarece în această zi a fost răstignit şi a murit pe cruce Domnul Iisus Hristos, spre mântuirea întregii omeniri.

 

Prin slujbele ținute, biserica ne aduce aminte de patimile Mântuitorului, ce a fost scuipat, batjocorit și răstignit între doi tâlhari, motiv pentru care această zi neagră este cunoscută și ca Vinerea Patimilor.

Vinerea Mare se mai numeşte şi Vinerea Seacă pentru că femeile în vârstă de la sat țineau post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafură de la biserică.

În Vinerea Mare, în mijlocul bisericii, se scoate Sfântul Epitaf, pânza care are pe ea chipul Mântuitorului. Credincioşii trec pe sub acest epitaf până în după-amiaza zilei de sâmbătă.

Profundă zi de doliu, tăcere și meditație, Vinerea Mare, sau Vinerea Patimilor, așa cum mai este cunoscută această zi, este cinstită în mod tradițional prin participarea la Prohodul Domnului, slujbă ce se ține în toate bisericile creștine în această seară.

 

Superstiţii în Vinerea Mare (Vinerea Patimilor):

 

În zorii zilei, casa se afumă cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, pentru ca gângăniile și lighioanele să nu se apropie de ea;

Dacă plouă în Vinerea Mare va fi un an bun și mănos, iar în cazul în care nu plouă, anul nu va fi unul roditor;

Dacă te scufunzi în Vinerea Mare în apă rece de trei ori vei fi sănătos tot anul;

Femeile nu coc în Vinerea Mare cozonaci, pâine sau orice altceva, de teamă să nu ardă mâinile Maicii Domnului;

În Vinerea Mare femeile nu cos, ca nu cumva să orbească;

Femeile nu torc, nu țes și nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

49 de minute ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

O oră ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

O oră ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

O oră ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

2 ore ago

La începutul săptămânii viitoare încep lucrările de reparații pe drumul național dintre Livezile și Cruceni

După ce în urmă cu câteva zile au debutat lucrările de reparații între Deta și…

2 ore ago