Parabola bogatului nemilostiv și-a cerșetorului neconstipat

Unii încercăm să fim mai buni în Săptămâna Mare. Vrem să recuperăm celelalte săptămâni ale anului și disperăm să fim mai buni. Cum facem asta? Fiecare după cum îl duce sufletul, timpul, buzunarul și capul. De cele mai multe ori marcăm acest bine, precum câinele cu teritoriul ce-l crede al lui. Așa și noi, facem un bine cât de mic și îl fixăm ca reper în existența noastră. Facem o pauză din alergarea după timpul pierdut, după performanțe profesionale, după proprietăți avute sau promise. Miliarde de oameni români, greci, suedezi, francezi, nicaraguani sau americani teoretic fac bine în această săptămână, iar treaba asta ar trebui să ducă la o lume mai bună. Dar e lumea mai bună global vorbind în aceste șapte zile doar cu bunătatea noastră, dacă nu încearcă să fie mai buni și chinezii, japonezii sau indienii?

Cea mai facilă cale spre a fi mai bun este să faci dăruiești ceva cuiva. Unui copil sărac, unei familii în mari nevoi. Un sac de făină sau o pungă de dulciuri, ne scuturăm puțin de praf și revenim la ale noastre. Am făcut binele. Alții suferă ei nemâncând în post. Suferința îi face mai buni? Poate mai sănătoși, dar nu știm cât de buni. O altă categorie de creștini disperați să fie iertați pentru faptele lor donează mulți bani, dar nu doneză de la ei. Câți primari nu cunoaștem mari ctitori de biserici, de lucrări pe lângă biserică? Dar câți își vând hectarele lor ca să facă acele donații și câți nu le fac din banii obștei. Printr-o simplă semnătură de pix, acei oameni ajung încondeiați pe sfântul altar, iar senzația lor e una de bine, sunt ușurați.

Avem curaj să facem mai mult bine, din eforturile noastre, cu banul nostru, cu deranjul nostru, cu ieșirea din rutina noastră? Avem curaj să luam o femeie cu un copil la autostop? Poate că nu avem, poate ne temem de boli, ne temem că un accident te poate băga astfel într-un dosar penal. Dacă ne sună un cerșetor la poartă să ceară mâncare? Ne uităm pe geam, vedem că e prea negru și nu ne mai complicăm. Dacă îți forțează intrarea și-ți dă în cap? Dacă nu mai scapi de el că apoi vine zilnic? Dacă e migrant și nu e creștin? Ne mai încurcăm să facem binele ăla?

Dacă credeți că vreodată veți fi la mare încercare, aici sau pe lumea cealaltă, și vreți o „bilă albă”, mergeți la Gara de Nord din Timișoara și luați un tânăr afgan să petreacă alături de voi Învierea Domnului. Nu vreți păgân, OK, atunci mergeți în cartierul Plopi și luați în gostie o familie numeroasă, la întâmplare. Nu contează din ce parte a străzi alegeți, tot aia e. Câți suntem chiar atât de buni să facem asta pentru masa de prânz de duminică? Dacă noi suntem „bogații nemilostivi” din parabola cu cerșetorul Lazăr de unde știm că vreodată nu ne bate chiar El la ușă, iar noi ne ascundem de după fereastră? Dar îi putem primi pe toți nenorociții până dăm de El să ne facă testul? Avem puterea asta, avem curajul să facem asta, avem timpul și resursele să încercăm o astfel de misiune?

Pe strada unde locuiesc vine un amărât de ani de zile să ceară. Nu oferă nimic, nici măcar un măturat de frunze pentru banul ce-l primește aproape zilnic de la câteva familii cu dare de mână, dar într-o dimineață îl văd cum își dă pantalonul jos și își face lipsa mare pe asfalt, lângă bordură. Am fost șocat. L-am pus să facă curat și, omul nepărând foarte deranjat de mustrare, l-a luat cu mâna goală și l-a aruncat 30 metri mai încolo, într-o parcare. Dacă cerșetorul neconstipat e Lazărul meu, ce mă fac? Câți astfel de nevoiași trebuie să primim până nimerim față-n față cu El care ne pune la încercare? Și dacă nimerim acea clipă, ne vede că suntem buni și ne trimite să mergem liniștiți la culcare? Am primit punctele bonificație, ca la Kaufland sau Lidl? Sau trebuie să facem mai mult, la un alt nivel? Câți nu ne punem întrebările astea și avem senzația că păcătuim doar pentru că le punem?

E complicat să fii bun și-atunci luam cele zece porunci să le respectăm colo și colo, pe sărite. Nu ucidem, nu furăm, nu mințim, nu poftim la casa, nevasta și bunul aproapelui nostru, nu preacurvim… Măcar atât. Șapte zile și tot suntem mai buni. Poate că el nici nu așteaptă mult mai mult de la noi. Să fim sănătoși și sărbători fericite!