Sport

Poli a trecut și de Buzăul lui Pero Milosevic, fost antrenor la Timișoara

Două meciuri, două victorii în Cupa României pentru SCM Politehnica, echipă care demonstrează că se simte mult mai bine în competiția KO, decât în campionat.
Astăzi a fost 34-29 cu HC Buzău după o primă repriză în care s-a marcat la foc automat (19-16). Adversarii au condus doar în primele 6 minute ale partidei disputate în București, cu un maxim de 5-3. Poli a făcut rapid 9-6 și și-a păstrat ecartul la finele primei părți.

În repriza secundă, Buzăul a dus o permanentă luptă de recuperare, dar poliștii au stat bine în teren, și au continuat să înscrie din toate pozițiile. Diferența maximă a fost de 6 goluri, în mai multe momente ale părții secunde, iar scorul final arată o victorie clară și meritată, 34-29.

Marius Sadoveac, autor a 11 goluri a fost din nou cel mai bun marcator al alb-violeților. Ceilalți jucători care au înscrie pentru Poli: Fenici – 5, Caba – 5, Șomlea – 4, Câmpan – 2, Neamțu – 2, Năstăsie – 2, Păiuș – 1, Baican – 1 și Enculescu – 1.
Joi, Timișoara va juca meciul decisiv pentru a intra în Final 4, cu un adversar mai valoros decat Buzăul, Dobrogea Sud.

Share
Published by
Alin Toader
Tags: cupahandbal

Recent Posts

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

29 de secunde ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

45 de minute ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

57 de minute ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

O oră ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

2 ore ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

3 ore ago