Administratie

Primăria din Timișoara va colabora cu cea din Oradea. Viceprimarul Cosmin Tabără vrea să „fure” din experiența colegilor săi ardeleni

Braț la braț, cei doi viceprimari ai Timișoarei s-au deplasat la Oradea, pentru a discuta cu conducerea primăriei de acolo, în vederea găsirii unor posibilități de colaborare între cele două municipalități. Interesant este că acestea, alături de Arad și Cluj sunt deja partenere în Alianța Vestului, o organizație care a intrat total într-un con de umbră.

Referitor la discuțiile purtate la Oradea, Tabără a anunțat că dorește să afle cât mai multe informații legate de un proiect care în municipiul ardelean a avut un succes real, cel a renovării clădirilor istorice. Coincidența face ca viceprimarul orădean Arina Moş să fi fost colegă de facultate cu Tabără, așa că acesta i-a furnizat colegei informații legate de funcționarea Poliției Locale timișorene.

”Ieri (n.r. miercuri), m-am aflat la Primăria Oradea, împreună cu viceprimarul Ruben Lațcău, pentru a încerca să găsim forme de colaborare între administrațiile celor două municipii. Partenerii de dialog au fost primarul Florin Birta și viceprimarul Arina Moș. În ceea ce mă privește, discuțiile s-au axat pe aspecte legate de patrimoniu și modalități prin care Primăria Oradea a reușit să implementeze și să pună în aplicare măsurile de refacere a fațadelor clădirilor istorice, iar consilierul meu Ilie Sîrbu a documentat tema împreună cu directorul de Patrimoniu al Primăriei. Dna viceprimar Arina Moș, care mi-a fost și colegă de facultate, s-a arătat interesată de aspecte legate de funcționarea Poliției Locale din Timișoara. Este un început foarte bun de conectare între noi, reprezentanți ai administrației locale, pentru a colabora îndeaproape pe viitor. Oradea ne oferă multe exemple de bună practică!”, a transmis Tabără.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

2 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

2 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

2 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

3 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

6 ore ago