Trecut prin experiența COVID 19, Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” Timișoara, aflat în administrarea Primăriei Timișoara, are pus la punct un plan complex de reamenajare a Secției ATI. A fost deja realizat și un proiect în acest sens, acesta fiind donat de spital către municipalitate, iar acum consilierii locali mai trebuie doar să aprobe alocarea de la bugetul local a banilor necesari.
Conform Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie – DALI, sunt lansate două scenarii pentru proiectul de reabilitare a secției respective. Primul prevede doar lucrări de construcții și amenajare, iar cel de-al doilea și dotarea cu aparatură nouă.
Desigur, și sumele necesare sunt diferite, primul costă 14 milioane de lei, iar ce de-al doilea 54. Recomandarea lansată consilierilor locali de aparatul de specialitate a fost pentru prima varianta, cea mai ieftină.
Primăria a primit studiul DALI sub forma unei donații, documentele fiind întocmite de societatea de arhitectură Chrom Art And Architects SRL. Denumirea oficială a proiectului ne prezintă și primele detalii legate de investiția ce ar urma să se realizeze: „Reamenajare Secție ATI în corp C5, fără intervenții la nivel structural, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase V. Babeș”. După cum spuneam, suma necesară este de aproape 14 milioane de lei, mai precis 13,908 milioane de lei, inclusiv TVA.
Spațiul suspus reamenajării este dispus la parterul corpului C5 si are o suprafață de aproximativ 600 mp. Se va realiza accesul pacienților și al personalului medical, separat. Se propune un acces personal în axul 12, un acces pentru pacienți în axul G și un acces pentru vizitatori în axul E. Reabilitarea va viza șarpanta și învelitoarea zonei de acces, instalațiile sanitare, medicale, termice și de curenți. Vor exista, de asemenea intrări separate pacienți, medici și vizitatori. Vor fi două zone distincte: una cu risc epidemiologic ridicat și una cu regim normal de funcționare.
Materialele folosite la amenajarea secției vor fi moderne și vor fi tratate cu ioni de argint pentru a proteja împotriva mai multor bacterii care pot afecta pacienții.
”Peretii din saloanele ATI vor fi construiți din panouri metalice antibacteriene de tip ”sandwich”, compuse din 2 foi de tablă din aluminiu vopsite în câmp electrostatic pe ambele fete. Între cele doua fețe ale panoului se va afla o izolație din polistiren care va oferi o protecție mecanica, termodinamică și acustică excelenta.Tratamentul antibacterian al panourilor va conține compuși din ioni de argint si trebuie sa fie eficient împotriva următoarelor tipuri de bacterii: Escherichia coli, Klebisella pneumoniae, Staphylococcus aureus, Typhimurim Salmonella, Listeria monocytogenes, Legionella pneumophila, Pseudomonas aeruginosa. Panourile sunt în construcție etanșă. În saloanele ATI se vor prevedea plafoane metalice tip “sandwich” antibacteriene, în concordanță cu pereții metalici prevăzuți. Plafoanele din saloanele ATI propuse, vor fi construite din panouri metalice antibacteriene de tip ”sandwich”, compuse din 2 foi de tablă din aluminiu vopsite în câmp electrostatic pe ambele fețe. Între cele două fețe ale panoului se va afla o izolație din polistiren care va oferi o protecție mecanică, termodinamică și acustică excelentă. (…) Tavanul metalic va fi clipsabil și etanș, etanșarea acestor panouri metalice făcându-se printr-o garnitură specială”, se spune în DALI.
Și pardoselile instalate vor avea caracteristici speciale, antibacteriene.
”La nivelul pardoselilor finite din zona saloanelor ATI finisajele vor fi realizate din covor PVC cu caracteristici speciale de electrosecuritate. În vederea asigurării condițiilor de igienă și eliminarea posibilității depunerii particulelor de praf, pardoseala va fi prevăzută cu elemente perforate pentru realizarea racordării covorului PVC la peretele”, se mai spune în DALI.
Pentru fiecare dintre paturi se prevăd prize de oxigen, prize electrice, sisteme de alarmare. Secția ATI va fi dotată cu lampă specială antibacteriană UV. În plus, saloanele sunt prevăzute cu sisteme duble, car pot fi folosite și ca sistem de backup, dar și pentru o eventuală dublare a capacității ATI.
Vă reamintim că proiectul de hotărâre de consiliu local a fost publicat de curând pe pagina de internet a Primăriei Timișoara, având data de publicare afișată 29 mai 2021.
Deşi a jucat într-un turneu demonstrativ înainte de Crăciun, Simona Halep va rămâne pentru încă…
Guvernul închide un punct de frontieră din Timiș, încă înainte ca acesta să fie deschis.…
Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, Primăria Timișoara a lansat în licitație proiectul pentru…
Administrația Bazinală de Apă Banat nu are prea multă putere atunci când se pune problema…
„De Crăciun, fii mai bun!”, este unul din îndemnurile pe care le tot auzim în…
Singurul campionat românesc masculin activ între Crăciun şi Anul Nou rămâne cel de baschet. Liga…