„Bulangiul” din familia tradițională

După ce am simpatizat împreună cu mai mulți români o formațiune politică aproape nouă pe numele ei USR-Plus, brusc m-a năpădit sentimentul vinovăției. Simțeam că nu mai sunt atât de patriot cum eram altădată. Brusc, mă bucuram că România este „pârâtă” sistematic la Bruxelles pentru diverse mizerii făcute de guvernanți, iar asta, mi s-a spus, nu indică nicidecum un comportament al iubirii de țară, ba din contră. Mă și vedeam un mic dar nemernic Pacepa, reclamând în scris sau prin viu grai țărișoara mea la forurile globaliste și progresiste, uitând complet pronunția unor cuvinte sacre nouă, precum barză, mânz, viezure, baligă etc.

Nu știu cum se face, dar mai apoi m-a cuprins și teama să nu mă transform în „neomarxist”. Asta după ce la revoluție chiar mi-am petrecut nopțile (nu numai zilele sau serile) în fața Operei sau a județenei de partid. Înainte de plecarea lui Ceaușescu, căci după 22 putea oricine face pe eroul și era cam buluceală la făcut poze pentru dosarele de revoluționar. Finalmente, temerile mi-au atins punctul culminant când am aflat că aș putea deveni peste noapte și „homosexual”, „pensat”, „bulangiu” și cine mai știe cum, deși am ales demult, cu mult înaintea referendumului lui Dragnea, calea familiei tradiționale.

M-am scuturat din acest urât vis indus ca urmare a noilor mele simpatii politice și am văzut că totul este încă în regulă. Sunt patriot când e cazul, nu ca alții, de marketing. Urăsc în continuare comuniștii, securiștii și tot ce-a puiat după ei. Și, da, când ajung acasă, spun în continuare săru’mâna la doamna, nu la vreun domn lucios și alunecos. E, după ce m-am dezbărat de aceste gânduri pidosnice, sigur că mi-am argumentat de ce am făcut o alegere politică corectă, cel puțin până la proba contrarie. Când PSD, PNL și AUR vor face câteva lucruri minime de bun simț în politică voi accepta și eu că aceste partide s-au schimbat câte puțin și că merită atenția noastră de alegători.

Vreau să văd un șef de instituție din PSD, PNL sau AUR care ar cere expertiză pentru a vedea dacă angajații încasează pe drept sporuri de periculozitate, dacă antenele emit radiații peste normele admise sau prima încasată ani de zile e doar o modalitate „în masă” de a sifona banul primăriei. Dacă gunoiul e contractat la prețul pieței sau de acolo mănâncă bine o rețea de criminalitate economică, care-o și atacă acum pe madam Armand cu un buchet de cozi de topor, dar și cu „condeie” apparent rezonabile. Da, nu e numai primărița de la Sectorul 1 un exemplu de bune practici, mai este și liberalul Ciucu, semn că lumea e în mișcare și la București, nu numai la Cluj, Oradea sau Timișoara.

Vreau să văd cum vechii abonați la funcțiile de conducere ale administrației locale sau centrale, din sistemul de sănătate, servicii descentralizate se codesc să își depună dosarul de teama că nu mai merge ca înainte cu concursurile aranjate. Evident că vor fi și contraexemple care să arate că treaba asta nu merge la fel peste tot. Că primarul Dominic Fritz dă și la liberali funcții de conducere în societățile primăriei, ca să nu fie vrajbă la infinit. Poate că așa este, poate că nu, dar m-aș bucura ca astfel de începuturi să vină de undeva, mai ales din zona unor partide apăsat de reformiste.

Vreau ca dictatura sindicatelor galbene să mai dea rateuri, precum cea a lui Rădoi la metrou. Și dacă tot vorbim de zona ministrului Drulă, aș vrea să văd o efervescență la lansarea de licitații, de contracte și la deschiderea de șantiere pentru insfrastructură cum se întâmplă la Transporturi. Vreau să se întrebe lideri politici din toate partidele, nu doar dintr-unul, despre viitorul sistemului de pensii din România, despre cât de corect e el, cât mai poate rezista așa incorect și ce este de făcut. Vreau ca un politician de care depinde mersul acestei țări să aibă curaj să-mi spună cum e mai bine, să primim pensie după cum contribuim fiecare lunar, an de an, sau unii să primească bonus special de la stat, iar ceilalți să se teamă că sistemul nu-i mai poate suporta în câțiva ani amărâta aia de pensie.

Eu de asta votez cu un politician sau cu un partid, să-și pună întrebările ca și cum mi le-aș pune eu. Să ia decizii sănătoase pentru țara asta, nu să tremure de teama electoratului care nu-l mai votează în următorii trei ani dacă nu umblă cu zăhărelul. De există acel partid, atunci e super, îl voi mai vota. Până acum nimeni nu mi-a condiționat ca pentru a avea politicieni cu „ouă” la guvernare eu trebuie să umblu în pene colorate la mitinguri cu progresiști sau „neomarxiști”. Când mi-o spune cineva asta, vă anunț, stați liniștiți. Până atunci, sper să-și facă treaba.