Accident în lanț pe Calea Lipovei în această dimineață.
Pompierii de la ISU Timiș au fost solicitați la ora 09:17 să intervină pentru asigurarea de măsuri PSI și acordarea de prim ajutor în urma unui accident rutier.
Potrivit ISU, în accident au fost implicate un autobuz al STPT și șase autoturisme. În total, au fost implicate 12 persoane, dintre care două persoane au necesitat îngrijiri medicale, o victimă fiind transportată la spital.
ISU Timiș a trimis la fața locului o autospecială de stingere, două autospeciale ATPVM (autospecială de transport personal și victime multiple), o autosanitară SMURD B, o motocicletă SMURD și 12 pompieri.
De asemenea, la locul accidentului au intervenit echipaje de poliție și o ambulanță.
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…