„Fotbalul fără patroni” caută patroni

Dorind să facă mult bine, sunt convins de asta, fostul primar Nicolae Robu a reușit să complice atât de tare situația fotbalului și a sportului timișorean, încât putem spune că l-a omorât cu atâta dragoste. Mulți am aplaudat în 2012 și mai apoi finanțarea unui nou proiect timișorean în fotbalul mare românesc: ACS Poli Timișoara. Alții l-au criticat, fiindcă soluția aleasă a fost una evident artificială, cu luarea unei echipe din Recaș și îmbrăcarea ei în alb-violet.

Din acel moment s-a produs răul primar la care ne vom raporta mulți ani de acum înainte. Repet, a fost un rău făcut nu din prea multă răutate, ci din naivitate, din necunoaștere, din incapacitatea de a analiza viitorul fotbalului cu finanțare publică pe termen lung, defecte ce acum, peste ani, mi le asum și eu ca polist și semnatar în această rubrică.

De ce răul produs atunci este mai rău ca alte greșeli făcute de administratorii noștri de-a lungul timpului, căci nu e singura dată când cei cu demnități publice în județ și municipiu au finanțat echipa de fotbal a orașului? Ruperea în două a fenomenului microbistic alb-violet și canalizarea sentimentelor poliștilor spre aceste proiecte nu numai că a împuținat „clientela” de Poli din prima ligă, „proiectul Robu”, lăsând echipa din ligile inferioare să devină o sectă în jurul Druckeriei, dar a alimentat un mare val de ură între fani. Cunosc persoane care ar prefera să meargă la Ripensia sau să nu mai simpatizeze cu nimeni, pentru că nimic în lume nu i-ar mai aduce lângă acea „Poli” pe care au urât-o din toți rărunchii.

Și nu vorbim doar de puținii „fanatici” din jurul „proiectului Robu”, ci chiar din partea cealaltă, supraviețuitoare finalmente. Ne amintim de zâmbetele unor suporteri din conducerea ASU consumând meticulos o bere Corona, exact când o echipă brașoveană cu același nume lua trei puncte la Timișoara. Ca să nu mai povestesc de bucuriile infantile exprimate de o parte sau alta când duelul galeriilor scotea în evidență un mesaj mai reușit prin ironie scris pe un banner și agățat la stadion ori te miri unde în oraș.

Cum se va termina asta? Prin performanță, firește. Mulți dintre suporterii care frecventau pe ACS Poli, atrași de aerul mai tare al eșalonului fotbalistic superior, cei denumiți la mișto „sămânțarii”, vor reveni pe noul stadion să o vadă pe ASU Politehnica, iar dacă responsabilii vor avea buna inspirație să șteargă acronimele astea ce invită la dușmănie, denumind echipa simplu „Poli” sau „Politehnica”, fotbalul va avea din nou susținere, precum pofta care vine mâncând, pe fondul unor performanțe la promovare sau la nivelul primei ligi.

Cu toate că timpul le-a dat dreptate celor de la „Druckeria”, insist să cred că ambiția lor de a o duce de pe o zi pe alta în fotbalul timișorean, în ciuda unui play-off jucat anul ăsta, ar fi fost păguboasă pe termen lung. Și-au dat și ei seama de asta când au participat la înființarea Societății Sportive Universitare, societate pe acțiuni, în care intră vechea formă de organizare plus „Druckeria”, cu 10%.

Indiscutabil, asociația „Druckeria” este și trebuie să rămână o haină de vreme rea, o soluție de management a echipei Universității Politehnica pentru atunci când nimeni nu va vrea să-și asume așa ceva. Pentru asta le va fi toată suflarea fotbalistică și microbistică recunoscătoare, identificând efortul lor cu un sacrificiu, un voluntariat sănătos într-o perioadă de criză a fenomenului. Însă de acum încolo, când chemi banul privat să intre în acționariarul clubului, managementul nu mai poate fi decât unul profesionist, fără șantaj sentimental, fără chestiuni sindicale și alte valuri care să tulbure apele.

Mai puțin productivă pentru renașterea fotbalului timișorean a fost transformarea în obsesie a prudenței celor de la Druckeria de a împărți clubul cu alți actori din economia locală, ca și cum s-ar putea face fotbal fără bani, ci numai cu iubire. Prin acest proiect al societăţii pe acțiuni, managerii-tifosi au renunțat de voie, de nevoie la această obsesie, invitând firme și oameni de afaceri să intre cu bani în campania de promovare, sper eu, de la anul. Practic, din acest moment, Politehnica intră în logica pieței și lasă loc performanței. Că această performanță va trece și prin cabinetele autorităților locale pentru atragerea investitorilor ori pentru realizarea infrastructurii, rămâne de văzut, dar e greu de crezut că administrația locală sau județeană poate sta indiferentă față de un astfel de proiect.

Optica de finanțare a sportului de masă cu care primarul Dominic Fritz a venit în primărie a dat apă la moara celor care contestau finanțarea sportului de performanță din bani publici. Poate că nu este cea mai sănătoasă soluție, dar în lipsă de altceva mai bun nu aș renunța atât de rapid la o parțială finanțare pe proiecte din bugetul local. E adevărat, administrația publică poate fi otrăvitoare în astfel de proiecte, dar când vom avea noi o echipă patronată de un mare grup economic privat care să-și asume bunele și relele? Poate niciodată, iar fotbalul făcut prin chete solicitate din gură în gură, pe prietenii, mediului de afaceri din Timișoara a fost și va rămâne doar o formă paleativă de administrare. La fel cum a fost și dependența finanțară de antrenori veniți cu sponsorul în spate și rugați insistent să rămână în ciuda unor rezultate slabe.

Dacă primarul de București, Nicușor Dan, un edil venit cam din aceeași zonă a gândirii administrative cu Dominic Fritz, consideră participarea publică la o formă de finanțare a echipei de handbal CSM București un foarte bun aport la imaginea capitalei, de ce Timișoara nu ar avea o eficientă reprezentare în Europa prin echipa de fotbal? De ce ar fi considerat ban aruncat? Nu știu dacă primarul Fritz a urmărit prea atent fotbalul timișorean în ultima perioadă „de glorie”, dar îl asigur că până și de pe malul lacului Bodensee ar fi aflat de Timișoara, pe vremea când echipa alb-violetă vizita Amsterdam, Bruxelles, Manchester sau Stuttgart. Președintele CJ Timiș, Alin Nica, primarul Dominic Fritz, universitatea Politehnica, profesorul Șerban, rectorul Drăgan știu că un fotbal performant are nevoie de-o strategie. Bănuiesc că știu.