Social

Învățământul informatic din România, aniversat de Universitatea Politehnica Timișoara/Foto

O serie de evenimente care au marcat evoluția educației românești în domeniul informaticii au fost dezbătute în cadrul unui eveniment organizat la Muzeul Universității Politehnica Timișoara. S-au aniversat 50 de ani de la înființarea primelor cinci licee de informatică din România (la București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara), 55 de ani de la prima promoție cu specializarea Calculatoare electronice din România, apărută la Politehnica timișoreană, precum și 60 de ani de la punerea în funcțiune, la Institutul Politehnic Timișoara, a MECIPT-1, primul calculator din mediul universitar din România.

Având ca temă „Repere în istoria informaticii românești”, evenimentul, inițiat de Universitatea Politehnica Timișoara în colaborare cu Liceul de Informatică „Grigore Moisil”, sub egida Alianței Române a Universităților Tehnice – ARUT, a reunit, online, cadre didactice din învățământul preuniversitar și superior, directorii liceelor de informatică, decani ai facultăților de calculatoare, specialiști în domeniul IT din cele cinci centre universitare (București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara) și a fost transmis live pe Facebook.

Foarte probabil, la data la care a fost emisă Hotărârea Consiliului de Miniştri privind înființarea primelor licee de informatică, după ce universitățile începuseră, doar de câțiva ani studiile în domeniul calculatoarelor, nimeni nu avea cum să prevadă amploarea pe care urma să o ia atât învățământul, cât și industria IT, a spus rectorul UVT, Florin Drăgan. Evenimentul a fost astfel definitoriu pentru istoria ultimilor 50 de ani a României, prin prisma faptului că în momentul actual, procentul domeniilor IT și Comunicații în PIB-ul României a ajuns, în perioada pandemiei la aproape 7%, cu tendița de creștere spre 10%, și asta în condițiile în care doar circa 2.3% din populația activă lucrează în aceste domenii. De asemenea, rectorul în funcție al UPT a menționat preocupările pentru întărirea parteneriatelor dintre mediul preuniversitar și cel universitar, cu scopul de a-i menține în țară pe tinerii performanți, cu preocupări în domeniul ITC, pentru a construi împreună societatea viitorului.

Prima parte a reuniunii a cuprins transmisiuni alternative din cele cinci centre universitare, de unde reprezentanții liceelor și ai facultăților cu profil de calculatoare s-au întâlnit online și au sărbătorit împreună 50 de ani de colaborare. În cadrul discuțiilor, au fost rememorate atât începuturile învățământului în domeniul informaticii în România, cu greutățile inerente, curajul de a dezvolta o curricula nouă sau de a studia limbaje de programare fără a avea calculatoarele de astăzi la dispoziție, dar au fost subliniate bunele relații de parteneriat stabilite între liceele de informatică și facultățile de profil, evoluția învățământului în domeniu, rolul din ce în ce mai important al informaticii în societatea tot mai tehnologizată de azi.

În încheierea primei părți a evenimentului, în fiecare din cele cinci centre universitare, reprezentanții universităților prezente la întâlnire au oferit directorilor liceelor de informatică diplome aniversare, în semn de recunoaștere a meritelor deosebite aduse dezvoltării acestui domeniu, creșterii calității învățământului preuniversitar, prin dăruirea tuturor celor care au contribuit la formarea unor generații întregi de profesioniști ce au făcut și fac cinste în continuare școlii românești.

În partea a doua, reuniunea aniversară „Repere în istoria informaticii românești” s-a referit mai mult la cei 55 de ani de la prima promoție din România cu specializarea Calculatoare electronice, apărută la Institutul Politehnic Timișoara, și 60 de ani de la punerea în funcțiune a MECIPT-1 (acronimul de la Mașina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic Timișoara), primul calculator alfa-numeric din România și primul din mediul universitar.

MECIPT-1 reprezintă un pas important în istoria tehnicii de calcul din România, în condiţiile în care prin intermediul său multe generaţii de studenţi şi chiar profesori universitari au învăţat cum funcționează un calculator electronic şi să programeze. De asemenea, au fost create premisele pentru înființarea primei secții de specializare în calculatoare din România. Prima promoție de ingineri cu specialitatea calculatoare electronice a absolvit Politehnica din Timișoara în 1966.

Creatorii MECIPT -1, Wilhelm Lowenfeld și Iosif Kaufmann, au fost decoraţi de preşedintele ţării în 2003 cu cel mai înalt grad – Steaua României în grad de Cavaler – pentru contribuţia lor la dezvoltarea tehnicii de calcul în România. Calculatorul MECIPT-1 a fost expus într-o secție a Muzeului Banatului, în anul 2001, iar pe parcurs a fost restaurat. În prezent, MECIPT-1 a revenit la Universitatea Politehnica Timișoara, fiind piesa centrală a Muzeului UPT, alături de alte exponate care evidențiză rolul de pionierat al Politehnicii timișorene în dezvoltarea tehnicii de calcul din România.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

După ce a anunţat şase nume noi, SCM USV Timişoara face publică lista a patru jucători care nu vor mai face parte din lotul campioanei

SCM USV Timişoara nu a pierdut timp odată cu finalul sezonului competiţional. Campioana ţării la…

5 ore ago

De Crăciun ne-am luat dubla raţie de ticăloşie şi nesimţire

„De Crăciun ne-am luat raţia de libertate” era un celebru mesaj/slogan al Revoluţiei din 1989. O…

7 ore ago

Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni

Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea…

7 ore ago

Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile

PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel,…

8 ore ago

La Cinema Johnny a avut loc primul eveniment de la reabilitare/FOTO

Primăria Timișoara are din această săptămână patru cinematografe funcționale în subordine. Ultimul reabilitat și redevenit…

8 ore ago

Studiul de fezabilitate pentru noua radială de vest a fost aprobat de consilierii locali

Consilierii locali timișoreni au aprobat, luni seara, în ultima ședință de plen a anului, proiectul…

9 ore ago