Arhiva pentru eticheta: informatica

Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara a încheiat prima sesiune de admitere. Informatica, Psihologia și Kinetoterapia, cele mai căutate facultăți

Universitatea de Vest Timișoara a încheiat prima sesiune de admitere. Informatica, Psihologia și Kinetoterapia, cele mai căutate facultăți

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a încheiat, odată cu luna iulie, prima sesiune a procesului de admitere la studii universitare, pentru anul 2022-2023. Cu peste 6000 de candidați și peste 3400 de locuri finanțate de la bugetul de stat și cu taxă, ocupate la ciclul de studii universitare de licență, UVT a demonstrat că

Învățământul informatic din România, aniversat de Universitatea Politehnica Timișoara/Foto

O serie de evenimente care au marcat evoluția educației românești în domeniul informaticii au fost dezbătute în cadrul unui eveniment organizat la Muzeul Universității Politehnica Timișoara. S-au aniversat 50 de ani de la înființarea primelor cinci licee de informatică din România (la București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara), 55 de ani de la prima promoție

Dunărea a „inundat” iarăși Sala Constantin Jude. Călărași învinge din nou Informatica

Etapa a doua din play-off-ul primei ligi de futsal a propus duelul pentru locul 3, dintre Informatica Timișoara și Dunărea Călărași. Oaspeții, care s-au impus în fața bănățenilor și în Cupa României au câștigat din nou. A fost 4-2 după un meci cu două părți diferite. În prima parte oaspeții au fost mult mai buni

Nu s-a putut mai mult, dar totul se termină cu bine când e calificare

Deși a luat bătaie la scor, Informatica Timișoara se poate bucura de prezența în play-off, la finele sezonului regulat. În ultima etapă, bănățenii au pierdut, pe teren propriu, în sala „Constantin Jude”, cu scorul de 2-8 în fața celor de la Imperial Wet Miercurea Ciuc. A fost un meci fără istoric. Oaspeții, liderii campionatului, au

Calificare fără emoţii în sferturi pentru Informatica

Prim-divizionara de futsal Informatica Timişoara a început cu bine anul calendaristic 2020. Gruparea bănăţeană s-a calificat lejer în sferturile de finală ale Cupei României după o victorie cu 5-2, chiar mai clară decât o arată scorul, pe terenul unei echipe de ligă secundă, Keresztegy Remetea. Interesant este că bănăţenii au marcat chiar din prima acţiune

Informatica

Informatica a pierdut în intermediară pe terenul liderului

Etapa a VII-a a turului sezonului regulat a însemnat a treia înfrângere din acest sezon pentru băieții de la Informatica. Bănățenii au fost învinși de echipele de pe podium, United Galați, în prima etapă, Dunărea Călărași, runda anterioară și acum în deplasare de Imperial Wet Miercurea Ciuc, campioana și liderul de necontestat și în acest sezon.

Informatica

Informatica pierde duelul cu Dunărea, dar lasă o impresie bună

După trei victorii la rând, băieţii de la Informatica au gustat din nou din cupa amară a înfrângerii. Bănăţenii nu au jucat rău, dimpotrivă, au „desenat” frumos şi au avut o posesie foarte bună împotriva deţinătoarei Cupei României, Dunărea Călăraşi, dar experienţa şi omogenitatea vizitatorilor, le-a adus acestora victoria.

Victorie importantă la Sf. Gheorghe. Drum deschis spre podium pentru Informatica

Deși nu erau favoriți, jucătorii de la Informatica Timișoara au obținut o victorie imensă în cadrul unei restanțe din runda a II-a a primei ligi de futsal. Bănățenii s-au impus practic în ultimul minut în jocul de la Odorheiu Secuiesc contra celor de la Futsal Klub. Echipa lui Vitor Hugo Costa a arătat multă tărie

Vitor Hugo Costa Informatica

Debut dificil, dar și cu multe speranțe pentru Informatica

Doar şapte echipe se aliniază la startul noului sezon din futsalul românesc, cu trei grupări mai puțin decât anul trecut. Campionatul a început în forță cu un duel între câștigătoarea Cupei și campioana, Dunărea Călărași – Imperial Wet Miercurea Ciuc 1-2. Din fericire, Timișoara continuă la acest nivel și Informatica, fosta campioană, va începe marți noul sezon, cu un meci contra unei echipe puternice, ce an de an a cochetat cu titlul, United Galați.

inscrieri UPT

Admitere 2019 la Politehnica timişoreană. La Informatică a fost concurenţă precum la Medicină pe vremuri

Înscrierile în vederea admiterii 2019 la ciclul de licență la Universitatea Politehnica Timișoara s-au încheiat. Cu toate că în acest an fost mai puţini elevi care au promovat bacalaureatul, s-a înregistrat un număr mai mare de candidaţi decât în 2018. Cea mai mare concurenţă a fost la Informatică: aproape 12 candidaţi pe loc.

Informatica

Ei sunt campionii României! Informatica a câştigat titlul la U19

Dacă sezonul trecut echipa mare a Informaticii câştiga toţi laurii pe plan intern, Supercupa, titlul şi Cupa României, iată că acei campioni veritabili plecaţi între timp prin alte părţi, au urmaşi de nădejne în echipa de juniori mari ai clubului. Informatica a câştigat, astăzi, la Piatra Neamţ titlul naţional, după un traseu perfect la turneul final.

Informatica Timișoara

Tinerii „informaticieni” caută aurul la poalele Ceahlăului

La sediul Federației Române de Fotbal a avut loc vineri, 17 mai, tragerea la sorți a grupelor turneului final al Campionatului Național U19, fază în care s-au calificat cele mai bune 12 echipe din țară, printre care şi Informatica Timişoara, câştigătoarea Cupei României la această categorie de vârstă. Cele 12 echipe au fost împărțite în

informatica

Ultimul joc, dar un nou început! Povestea Informaticii continuă

Una din echipele cu trofee câştigate în ultimul deceniu pentru Timişoara, dar şi cu o participare europeană a încheiat un sezon cu bune şi rele. Problemele financiare au alungat cei mai buni jucători în alte părţi, astfel că la greu au rămas juniorii. Aceştia au ajuns în play-off, dar acolo nu au avut şanse, astăzi pierzând şi ultimul meci al campionatului, 2-11 la Miercurea Ciuc.

Informatica pierde dramatic primul meci jucat în noua formulă

Etapa a 14-a a sezonului regulat de futsal a debutat în Sala Constantin Jude, unde Informatica Timişoara a întâlnit Futsal Klub Odorheiu Secuiesc. Trebuie spus însă că echipa gazdă a rămas doar cu juniorii plus Valentin Ilaş, problemele financiare făcând ca sportivii străini, dar şi românii de naţională să plece la alte echipe.

Top