Primăria Timişoara

La Timișoara se reiau operațiunile de dezinsecție

Primăria Timișoara, reia, între 5 și 16 iulie, dezinsecție terestră pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora între orele 22,30 – 05:00. De asemenea, în intervalul orar 05:30 – 09:00 și 18:00 – 21:00, tot între 5 și 16 iulie, va avea loc dezinsecția aeriană.

Produsele folosite sunt CYMINA PLUS pentru combaterea țânțarilor adulți, precum și VECTOBAC WG pentru combaterea larvelor. Substanţele sunt avizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății.

Crescătorii de albine sunt rugați ca în perioada menționată să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire.

Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvelor acestora pentru a evita eventualele incidente neplăcute. Pentru ca tratamentele să aibă o eficienţă ridicată, facem un apel la toţi cetăţenii municipiului să ia măsuri urgente de efectuarea curăţeniei în gospodăriile proprii şi lucrări de combatere a muştelor, ţânţarilor şi a altor insecte producătoare de disconfort”, au transmis reprezentanții Primăriei Timișoara.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru persoanele fizice şi de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru persoanele juridice următoarele fapte: neefectuarea, înainte de începerea lucrărilor de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie, a lucrărilor de salubrizare şi igienizare a spaţiilor proprii de depozitare a deşeurilor menajere, a spaţiilor interioare şi exterioare din jurul clădirilor și neefectuarea lucrărilor de deratizare şi dezinsecţie imediat ce se constată apariţia de rozătoare (şoareci, şobolani) şi/sau insecte (ţânţari, muşte, gândaci) etc. De asemenea, se amendează neexecutarea lucrărilor de deratizare, dezinfecţie sau dezinsecţie odată cu acţiunile organizate şi coordonate de Primăria Timişoara, prin operatori în domeniu, neluarea măsurilor de combatere a dăunătorilor din spaţiile verzi și executarea unor lucrări  de dezinsecţie sau aplicarea de pesticide fără autorizare precum şi a substanţelor care afectează insectele polenizatoare. În cazul în care va ploua, perioada de efectuare a activității de dezinsecţie va fi prelungită.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

11 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

11 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

11 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

11 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

14 ore ago