Social

Premierul Florin Cîțu la Universitatea Politehnica: Cercetarea trebuie să se facă în universități/FOTO

În cadrul vizitei la Timișoara, premierul român Florin Cîțu s-a întâlnit, în Auditoriumul Centrului de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara cu reprezentanți ai mediului academic, ai mediului economic și cu studenți. Discuțiile au vizat, în principal, zona de cercetare, de finanțare și susținere a acesteia și, implicit, pe crearea de joburi cu valoare adăugată mare, care să-i motiveze pe tineri să rămână în țară.

În deschierea întâlnirii, rectorul UPT, Florin Drăgan, a prezentat rolul Politehnicii în dezvoltarea orașului și a zonei în cei peste 100 de ani de existență, subliniind și deschiderea pe care dorește să o imprime, pentru viitor, către zona de cercetare, prin proiecte în zonele tehnologiei de vârf.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, și el absolvent al UPT, a declarat că, în acest moment, Politehnica timișoreană este un adevărat magnet de inteligență, care atrage tinerii performanți, ceea

ce face ca Timișoara să fie un adevărat pol tehnologic, nu doar în zonă sau în țară, ci în această parte a Europei.

Pornind de la motto-ul Politehnicii, rostit de Regele Ferdinand la inagurarea primei clădiri a Politehnicii – „Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care dăinuiește într-însa” – premierul Florin Cîțu a subliniat că acest spirit este și cheia mesajului său: „Avem nevoie de ingineri, de ingineri bine pregătiți, și aveți tot sprijinul pentru a face tot ce este necesar pentru a furniza astfel de absolvenți”.

Florin Cîțu a accentuat însă că cercetarea trebuie să se facă în universități, pe bază de competiție și să producă rezultate palpabile.

Premierul a precizat că, în aceste condiții va acorda toată susținerea pentru dezvoltarea de centre de cercetare pe lângă universități.

În cadrul reuniunii, reprezentanți ai Comitetului Director al Universității Politehnica Timișoara, un organism creat în urmă cu șapte ani în premieră națională, care reunește managerii celor mai importante companii din oraș și din zonă, în care se dorește și atragerea autorităților locale, au vorbit despre parteneriatul cu Universitatea Politehnica Timișoara care poate fi extins prin crearea și punerea în practică a unei strategii comune mediu academic – mediu economic – autorități pentru dezvoltarea în continuare a orașului și a zonei.

“Am fost bucuros să merg la upt, ei sărbătoresc o sută de ani vechime. Mă simt bine in mediul academic. Oamenii au venit la acea discuție cu propuneri foarte interesante. S-a discutat despre schimbarea legii achiziţiilor publice”, a declarat premierul după vizita la UPT.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

13 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

15 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

16 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

16 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

16 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

18 ore ago