Sănătate

Spitalul „Victor Babeș” primește un PET-CT. Cât este de important acest aparat în lupta cu cancerul

Ministerul Sănătății a alocat fondurile necesare achiziționării primului aparat PET-CT din zona de vest a țării, dintr-o unitate sanitară din sistemul public de sănătate.

Valoarea investiției este de 13,2 milioane de lei, 90 la sută din fonduri fiind alocate de Ministerul Sănătății, iar zece la sută de la bugetul local al Primăriei Timișoara. Aparatul permite diagnosticarea, stadializarea și monitorizarea pacienților cu diferite forme de cancer.

Contractul cadru a fost semnat încă de anul trecut, iar acum, după alocarea bugetară, urmează achiziția echipamentului și amenajarea spațiului unde va fi amplasat aparatul.

Scanarea PET-CT permite creșterea acurateții, dar și stabilirea cu certitudine a diagnosticului pacienților care prezintă formațiuni tumorale. Examinarea PET-CT duce la obținerea unor informații complete despre localizarea, forma și dimensiunile formelor canceroase, dar și despre metabolismul acestora. Investigația este superioară unui examen imagistic de tip Computer Tomograf și reprezintă una dintre cele mai avansate metode de investigație imagistică.

„Cu ajutorul acestei investigații reușim o diagnosticare precoce a formelor tumorale, vedem activitățile metabolice ale țesuturilor și putem să identificăm tipul de cancer, uneori chiar înainte ca modificările structurale să se producă, localizarea acestuia și posibilele metastaze. De asemenea, după terminarea chimio sau radioterapiei, analiza imagistică cu ajutorul PET-CT-ului ne poate spune dacă tratamentul a avut succes. Investigația se face prin injectarea în organismul pacientului a unei molecule de glucoză radioactivă care, prin fluorescență, permite identificarea zonelor cu probleme”, spune SL. dr. Diana Manolescu, director medical la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara.

Perioada de implementare a proiectului este finalul anului 2021.

„Aș vrea să mulțumesc atât Ministerului Sănătății pentru suma de peste 11 milioane de lei alocată acestui proiect, cât și Primăriei Timișoara pentru partea de zece la sută de cofinanțare. Peste câteva zile vom demara operațiunea de reconstrucție a clădirii unde funcționează acum centrul antifumat. Vom păstra parte din clădire, dar o vom înălța și recompartimenta. Va fi o clădire P+1 care va include atât spațiul destinat aparatului, cât și birouri și săli de consultații. Termenul este foarte scurt. Dar avem încredere că firma care a câștigat licitația își va respecta angajamentul’, spune prof. dr. Cristian Oancea, manager la Spitalul de Boli Infecțioase.

Principalii beneficiari ai investigațiilor imagistice realizate cu ajutorul PET-CT-ului vor fi pacienții suspectați de cancer pulmonar, dar analizele imagistice vor putea fi făcute în viitor și pacienților cu alte boli neoplazice.

„Vom propune ca în Comisia de Pneumologie a Ministerului Sănătății investigațiile pentru pacienții cu risc crescut de cancer pulmonar să fie gratuite. Vorbim de tumorile pulmonare. De asemenea, în colaborare cu comisiile de medicină internă, gastroenterologie, cardiologie, oncologie, radioterapie și chiar pediatrie, să realizăm un program prin care investigațiile de acest fel să fie decontate de către Casa Județeană de Sănătate. Banatul este pe primele locuri în ceea ce privește incidența cazurilor de cancer. Aparatul pe care îl vom folosi, PET-CT-ul, sperăm pe cale largă, să depisteze într-un stadiu precoce diversele forme de boli neoplazice și astfel tratamentul ce poate fi administrat pacienților să poată începe cât mai repede”, spune prof dr. Cristian Oancea, managerul de la Victor Babeș.

În sistemul sanitar de stat din România mai sunt, în prezent, doar două asemenea aparate, la Clinica de Pneumologie Iași și la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila din București, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș fiind a treia unitate sanitară din țară și prima din vestul României unde va funcționa un PET-CT.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

49 de minute ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

4 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

5 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

5 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

6 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

6 ore ago