Administratie

“Țineți-vă tare!”. Nicolae Robu a descoperit conspiraţia lui Dominic Fritz de pe şantierele Timişoarei

Fostul primar Nicolae Robu a descoperit o adevărată conspiraţie a actualei administraţii privind tergiverasea unor lucrări. Robu afirmă că finalizarea acestora este amânată “deliberat, cu cinism”, pentru ca timişorenii să uite că proiectele au fost concepute şi gândite de el.

O nouă dezlănţuire viscerală a fostului primar Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook. De această el vizează tergiversarea unor lucrări de drumuri, despre care actual administraţie afirmă că au fost proiectate prost.

“DOMNILOR FRITZ ȘI LAȚCĂU, CHIAR NU VĂ E RUȘINE SĂ TERGIVERSAȚI DELIBERAT (!!), DE 7, LUNI LUCRĂRILE ÎNCEPUTE DE MINE, CHINUINDU-I, ASTFEL, PE TIMIȘORENI?! Ați aruncat în spațiul public minciuni ordinare, privind pretinse “scăpări mari” în toate proiectele a căror implementare a fost începută de mine! N-ați făcut niciunul nimic în viața dv ca să aveți dreptul moral să faceți astfel de judecăți! Iar despre competență ce să mai vorbim! De aceea n-aveți jena să faceți aproape zilnic, pe o temă sau alta, “din țânțar armăsar”!”, a scris Robu, confundând se pare termenul “judecată” cu cel de fapt.

El afirmă că, dacă mai era primar toate şantierele erau finalizate, dând şi o listă în acest sens: Bd Sudului, Bd Prezan, Str Grigore Alexandrescu, Parcul Civic, Parcul Brătianu, Parcul CD Loga, Spitalul de Copii, fațada Palatului Operei și Teatrelor etc.

Fac precizarea că la toate aceste lucrări sunt firme foarte serioase! Ele, însă, pur și simplu sunt boicotate, sunt ținute pe loc și tocmai mi s-a făcut cunoscut și motivul”, a continuat Robu.

Şi acum bomba, motivul pentru care sunt tergirversate proiectele “gândite şi asumate” de fostul primar..

“Țineți-vă tare, stimați timișoreni! Iată-l: Totul a fost oprit și întârziat DELIBERAT, cu cinism la adresa dv, pt ca toate aceste proiecte importante, gândite și asumate de mine pt ca dv să beneficiați de ele cât mai curând, să fie duse cât mai departe de mandatul meu, pt că acești inși de o incompetență și lipsă de caracter cum n-a mai cunoscut Timișoara, să-și aroge meritele pt ele, în presupunerea că dv veți uita cum stau lucrurile în realitate!”, a încheiat Robu

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Cu un ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

11 minute ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

44 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

13 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

15 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

17 ore ago