Delegații echipelor participante sunt invitați să participe la tragerea la sorți și la realizarea calendarului competițional al Cupei României.
Au fost invitate doar echipe ce s-au înscris în acest sezon în competiţiile organizate de AJF.
„Am vrut sa ducem mai departe şi tradiţia meciurilor din Cupa României. Este o competiţie în plus şi ne bucurăm că o putem onora alături de echipele din Timiş. Vom stabili în cel mai scurt timp programul şi calendarul competiţiei”, ne-a spus Romeo Malac, preşedintele AJF Timiş.
Timişul este singurul judeţ din ţară care în vremuri pandemice reuşeşte să dea drumul la un număr record de competiţii: Liga 4, Liga 5, Liga 6 şi acum şi Cupa României.
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…