Administratie

Verificarea terenurilor agricole din Timiș va fi făcută de APIA cu dronele

Dronele vor ajuta inspectorii de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Timiș în efortul lor de verificare pe teren a suprafețelor înregistrate în sistemul de plăți, înlocuind în acest fel o mare parte din munca pe teren. Când vremea este umedă accesul pe respectivele terenuri este una dificilă, deci noile drone vor ajuta extrem de mult

Munca depusă de angajații Agenției este semnificativă, Timișul, cu cele 541.000 de hectare de teren arabil, fiind pe primul loc în țară la acest capitol, iar cartografierea și stabilirea situației acestora necesită eforturi deosebite pentru munca de teren. Dar, situația s-ar putea schimba, cu ajutorul tehnicii moderne.

Fiind județul cel mai mare ca și suprafață, anul trecut am verificat un număr de 638 de cereri, aproape jumătate prin control clasic, care înseamnă echipă în teren. S-au verificat în acest mod peste 23.000 de cereri, un număr foarte mare, cu mențiunea că de toate avem 165.000. Asta implică un efort de trei luni peste vară extrem de intens. Practic, toate controalele trebuie finalizate la 1 octombrie și atunci peste vară, de regulă, este un program extrem de intens. În total, s-au verificat 105.000 hectare, cu mențiunea că 90% au fost verificate prin control clasic, iar 10% prin teledetecție”, a anunțat Florin Faur, șeful APIA Timiș, în cadrul Colegiului Prefectural.

Pentru teledetecție parcelele sunt verificate cu ajutorul unor imagini obținute din satelit. În viitor, șansele sunt extrem de mari să fie utilizate și drone, astfel că numărul controalelor fizice în teren va scădea.

Noi folosim ca instituție și acest instrument tehnologic încă de la începuturi, care ne permite în baza unor imagini satelitare să avem rezultate riguroase pe ce înseamnă controlul pe teren și care probabil, în viitor, vor avea o pondere din ce în ce mai mare, prin scăderea în paralel a controalelor fizice în teren. Nu ascundem faptul că luăm în calcul că vom avea controale cu drone, pentru că aceasta nu mai este deja ceva spectaculos. Este o metodă utilizată pe scară largă și atunci probabil că vom reuși să facem controale mult mai simplu, inclusiv atunci când plouă pe teren, când aproape este imposibil să intri pe teren cu un mijloc auto”, a declarat șeful APIA Timiș.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

3 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

5 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

7 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

10 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

10 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

11 ore ago