Opinii

A ieşit Dragnea din puşcărie, s-a mărit clubul „Je suis Viktor Orban” din România

Ce ţi-e şi cu naţionalismul ăsta de grotă! În primele două decenii de după 1989, Vadim Tudor, Gheorghe Funar şi alţii ca ei ne învăţau că adevăratul patriotism înseamnă să mănânci unguri la rotisor cât e ziua de lungă. Şi, la o adică, la câteva zile, şi câte un evreu. Că tot răul a venit odată cu năvălirile maghiarilor din stepa asiatică cu a lor carne maturată sub şaua calului şi din Protocoalele Sionului. Şi amintesc asta în contextul în care, zilele trecute, ultranaţionalistul George Simion, copreşedinte AUR, s-a proclamat un nou Viktor Orban: „Sunt Viktor Orban al României, pentru ca AUR si Fidesz au aceeași ideologie”.

Sigur, până a urla “Je suis Viktor Orban”, George Simion a început pe aceeaşi cale, precum predecesorii săi, hârjonindu-se cu jandarmii printre mormintele unui cimitir aflat la graniţa între Moldova şi Secuime. De fapt, prin acel scandal, şi-a dobândit prima notorietate naţională. Dar a fost începutul, Simion trecând printr-o transformare profundă. “Lupta” cu ungurii e prea arhaică, nu prea mai aduce puncte. Şi atunci trebuie să-ţi cauţi un alt duşman. Fiindcă dacă un patriotard nu e într-o continuă luptă, dacă nu-şi caută un duşman tot timpul, nu-şi mai are rostul pe lumea asta. Aşa că o perioadă, noroc cu pandemia, duşmanii au fost masca de protecţie, restricţiile, vaccinul, Bill Gates, Soros etc. Dar şi astea au cam dispărut după ce toate restricţiile au fost ridicate.

Dar, nu-i nimic, găsim alţi inamici, Astfel că noul duşman al naţionalismului de peşteră îl reprezintă năvălirile neomarxiştilor, homosexualilor, transexualilor etc. din „perfidul Occident”, noul Sodoma şi Gomora al Europei. Năvăliri care ar periclita matricea noastră de familie tradiţională. La asta mai adăugăm şi aşa-zisul suveranism, o altă luptă cu cei care vor să colonizeze România. Ei, aici avem un război de anduranţă, nu ca acela cu biata mască de protecţie.

Culmea ironiei este că în acest război lumina „patriotardului de şcoală nouă” vine taman de la Budapesta, acolo unde vechiul „patriotard” vedea tot răul din lume. „Pentru noi are o valoare de model însuşi Fidesz, deoarece susţine păstrarea rădăcinilor creştine ale Europei”, a mai precizat George Simion în interviul în care se proclama Viktor Orban de Europa. Uite unde se ascunde fibră de cruciat şi urmaş al lui Charlemagne! În Simion şi Orban!

Culmea este că, nu doar Simion este un fan al autocratului lider iliberal de la Budapesta. Sunt mulţi români din zona naţionalistă care l-au adăugat pe Orban, alături de Putin, pe lista lor de idoli. Şi, în general, sunt aceeaşi oameni care încă îl mai plâng pe Vadim Tudor. Deci are balta peşte! Atât de mult, încât şi noul ieşit din puşcărie, Liviu Dragnea, ar cam vrea să pescuiacă din aceeaşi baltă puturoasă. Şi nu e o supriză, fiindcă tot ce a făcut Dragnea în ultima parte a mandatului său în fruntea PSD a fost un marş funebru cu spatele la Europa. La fel ca Orban. Sigur, tot pe aici o mai avem şi pe Şoşoacă, şi nu numai.

Dar poate cel mai spectaculos lucru e faptul că în acelaşi club al admiratorilor lui Viktor Orban se numără, încă de la început, şi cei din UDMR. Care, nu-i un secret pentru nimeni, ordinele le primesc doar de la Budapesta. Ori să-i vezi acum în clubul “Je suis Viktor Orban” pe Kelemen Hunor, braţ la braţ cu George Simion, chiar e ceva de neînchipuit cândva. Nu spun de Liviu Dragnea, că acesta a mai jucat cu Kelemen tontoroiul peste ţară şi, mai ales, peste legile justiţiei. Sub privirile aprobatoare ale lui Viktor Orban…

 

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

5 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

6 ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

6 ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

7 ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

7 ore ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

9 ore ago