Social

Călăuză arestată preventiv în Timiș pentru transportul a nouă migranți. Nu avea permis de conducere

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au depistat, în urma unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, nouă cetăţeni din Bangladesh care au încercat să intre ilegal în România, fiind ajutați de un cetățean sirian cu permis de şedere temporară pe teritoriul României.

Cetăţeanul sirian, şofer al mijlocului de transport care i-a preluat pe cei nouă cu scopul de a-i ajuta să ajungă în Timişoara, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

În 27 iulie, în jurul orei 18.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa, judeţul Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, la intrarea în localitatea Denta, a fost oprit pentru verificări un autoturism condus de un cetăţean sirian, în vârstă de 46 ani, care, pe lângă documentele de identitate, a prezentat şi un permis de şedere pe teritoriul României.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, în interior, au fost depistate nouă persoane, cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Politiei de Frontieră Moraviţa, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că şoferul autoturismului nu deţine permis de conducere, iar autoturismul oprit figurează ca fiind radiat din circulaţie şi plăcuţele de înmatriculare provin de la alt autovehicul.

Totodată, s-a stabilit că pasagerii sunt cetățeni din Bangladesh, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 26 de ani. Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România pe jos, fiind preluate de către cetăţeanul sirian din apropierea graniței cu statul vecin. Sirianul a precizat că intenţiona să îi transporte până în Timişoara.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetăţenii din Bangladesh, respectiv de trafic de migranți, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat sau neînregistrat şi cu numere false de înmatriculare, totodată se mai fac verificări cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, pentru conducătorul autoturismului.

În continuare cercetările sunt desfăşurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, iar în baza materialului probator, Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile faţă de șofer, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 24 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

16 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

16 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

17 ore ago