Administratie

Ce a găsit Ovidiu Drăgănescu după revenirea în prefectură: Prea multă birocraţie, prea puţini angajaţi

Instituţiile statului, începând cu prefecturile, s-au birocratizat foarte mult, în ultimul deceniu, iar angajaţii nu mai fac faţă atribuţiilor pe care le au. Este principala concluzie a subprefectului Ovidiu Drăgănescu, care s-a întors în prefectură după 12 ani.

La 12 ani de la momentul în care părăsea funcţia de prefect de Timiş, Ovidiu Drăgănescu s-a întors în instituţie, dar în calitate de subprefect. Într-o postare pe pagina sa de Facebook el trece în revistă schimbările pe care le-a remarcat în această perioadă, atât în prefectură, cât şi în serviciile deconcentrate, acolo unde ar fi nevoie de manageri foarte competenţi.

“Câteva observații după revenirea în Prefectură

1.Statul român s-a birocratizat enorm în ultimii 10-12 ani. Ex – numai la nivelul prefecturii sunt peste 55 de comisii de lucru, fiecare funcționând în baza unor legi și a altor H.G. sau O.M. Doar pe subiectul migranți/refugiați sunt 4 comisii.

2.Ultra-legiferarea a dus la încărcarea cu foarte multe atribuții a funcționarilor, cu prevederi neinspirate chiar, multe dintre ele nefiind benefice cetățeanului care apelează la serviciul public. O să revin cu tot felul de cazuri.

3.Funcționarii, fiind ocupați cu noi și noi activități, nu mai ajung să îndeplinească principalele obiective pentru care au fost înființate structurile în care lucrează. Ex – siguranța circulației, unde, în loc să fie în stradă, agenții sunt ocupați cu eliberarea a tot mai multor avize (pentru viitoare construcții ș.a.)

4.În aceste condiții este nevoie de abilități sporite în managementul instituțiilor publice, la nivelul funcțiilor de conducere, astfel încât să îndeplinesti chiar cu personal insuficient toate atribuțiile și să ai un feed-back pozitiv de la petenți”, a transmis Drăgănescu.

O soluţie ar fi angajarea unor noi funcţionari, afirmă subprefectul, măcar pe locurile rămase vacante. El sugerează că o altă soluţie ar fi aducerea de an angajaţi din serviciile publice deconcentrate, acolo unde vrea să facă unele verificări

“Evident, cea mai solicitată măsură este angajarea de noi funcționari, măcar pe locurile vacante existente în actualele organigrame. Ceea ce e dificil fără un buget central mărit. Trebuie să găsim și alte soluții. În următoarea perioadă voi analiza structura și îndeplinirea misiunii încredințate la fiecare Serviciu Public Deconcentrat, împreună cu funcționarii de acolo, dar aș dori să primesc opinii și de la uzuarii acestor servicii ale statului, cetățenii din județul Timiș”, a mai scris Drăgănescu.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

3 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

3 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

4 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

4 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

5 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

7 ore ago