Permisul de conducere suspendat; autoturism radiat din circulație; plăcuțele cu numărul de înmatriculare sustrase de pe un alt autoturism. Sunt doar câteva dintre infracţiunile descoperite de “rutieriştii” timişoreni la un bărbat de 40 de ani, în timpul unui banal control în trafic.
Luni, 5 iulie, în jurul orei 18:00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au oprit pentru control, pe Bulevardul Corneliu Coposu, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani.
“În urma verificării în baza de date a rezultat faptul că bărbatul avea permisul de conducere suspendat, autoturismul condus ar fi fost radiat din circulație, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare ar fi fost sustrase de pe un alt autoturism, din municipiul Timișoara. De asemenea, în urma efectuării controlului autoturismului, au fost găsite două plăcuțe cu număr de înmatriculare și aparatură elctronică, a căror proveniență nu a putut fi justificată”, transmit poliţiştii.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”; “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare”; “conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată” și „furt”.
Foto arhivă
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…