Social

Polițiștii au descins la 22 de adrese din județele Timiș, Arad și Caraș–Severin

În cursul acestei dimineți, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare au pus în executare 22 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Timiș, Arad și Caraș–Severin.

Activităţile au vizat probarea activităţii infracţionale a zece persoane bănuite de deținere și comercializare a produselor accizabile, respectiv țigări nemarcate fiscal cu timbru autohton, provenite din contrabandă, fiind prejudiciat bugetul consolidat al statului.

Perchezițiile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Secției Regionale de Poliție Transporturi, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă”.

În urma perchezițiilor au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 11.767 de țigarete de diferite mărci, suma de 1.000 de lei, 700 de euro, mai multe telefoane mobile și înscrisuri.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Biroului de Operațiuni Speciale, polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Inspectoratului de Poliție Județean Caraș–Severin și a jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara.

Foto: arhivă

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

55 de minute ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

2 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

2 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

2 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

2 ore ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

3 ore ago