Administratie

Rețeaua de piste de biciclete din Timișoara se extinde pe sub două dintre podurile peste Bega

Două noi poduri peste Bega vor avea facilități speciale pentru traversarea cu bicicletele. Primăria Timișoara anunță că este vorba despre Podul Dacilor și Podul Șaguna.

Viceprimarul Ruben Lațcău anunță că licitația lansată pentru cele două obiective face parte din îmbunătățirea și extinderea sistemului de piste velo.

„Realizarea unui sistem coerent și integrat de piste de biciclete în municipiu este un obiectiv al Primăriei Timișoara, deoarece încă nu există o continuitate între toate traseele de biciclete. Sunt multe lucruri care trebuie făcute ca sistemul velo să fie îmbunătățit și extins, iar trecerile pe sub poduri sunt dintre cele mai dificile lucruri, tocmai de aceea începem cu acestea”, a declarat Ruben Lațcău.

În cadrul proiectului de reabilitare a malurilor canalului Bega au fost realizate și piste de biciclete, care traversează la suprafață podurile și marile artere rutiere. În perspectivă, primăria dorește ca pistele de biciclete să fie realizate în totalitate sub poduri, evitând străzile intens circulate. Traseul pe care se vor amenaja pistele de biciclete se desfășoară în partea de est a municipiului, de la Podul Dacilor – situate între strada Dacilor, respectiv Piaţa Badea Cârţan – până la Podul Şaguna – situat între Calea Dorobanţilor și strada Andrei Şaguna și este destinat circulaţiei cu biciclete și circulației pietonale.

În baza contractului, vor fi prestate servicii de proiectare care cuprind: elaborarea expertizei tehnice asupra podurilor; elaborarea Studiului de Fezabilitate (inclusive studiu topografic, studiu geotehnic, documentații cadastrale, etc.) şi a documentațiilor pentru obţinerea tuturor acordurilor şi avizelor pentru Certificatul de Urbanism, asistență tehnică din partea proiectantului pe toată durata de derulare a procedurii de atribuire a contractului de proiectare și execuție a lucrărilor.

Valoarea totală estimată fără TVA este de 83.500 lei. Durata contractului este de 60 de zile. Termenul de depunere a ofertelor este 26 august 2021, ora 15.00.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Electroruga Buzad lansează artileria grea: valul 2 aduce nume internaționale din techno și drum & bass

Și va fi spectacol! Electroruga Buzad ridică miza pentru ediția din 29–31 mai 2026 și…

45 de minute ago

Program de screening pentru depistarea hepatitei C la Spitalul Clinic CF Timișoara. Pacienții pot beneficia de testare si tratamente gratuite

Hepatita C este o infecție virală cauzată de virusul hepatitic C. În lipsa unui diagnostic…

O oră ago

Pe șantierul autostrăzii Margina – Holdea sunt 800 de muncitori și 200 de utilaje/Foto

La Tunelul A1, în lungime de 415 metri pe un sens și 367,5 metri pe…

2 ore ago

Enigma USR și a domnului Salvador

Să mai zică cineva că toate partidele sunt la fel! Că toate fură, toate mint…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 26 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 26.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…

18 ore ago