Administratie

Ryanair repornește zborurile internaționale de la Oradea. Consilierii locali timișoreni se ceartă pe panseluțe, cei orădeni oferă ajutor de stat

Timișoara a pierdut mai multe zboruri aeriene pe care compania Ryanair le realiza de aici spre destinații extrem de interesante, în prezent transportatorul având din orașul de pe Bega legături directe doar pentru două destinații: Bergamo – Italia și București. În același timp, Oradea se bucură de mai multe rute ale operatorului. Cum? Primăria oferă un ajutor de stat companiei să le opereze.

Luna iulie aduce la Oradea reluarea curselor aeriene externe. Iar operatorul acestora este compania Ryanair, cea care a renunțat la zborurile de la Timișoara, decizând că acestea nu sunt printre cele mai rentabile. Totuși, de la Oradea aceasta zboară spre patru rute, mai precis Londra, Dusseldorf, Bergamo și Bologna.

Cum a reușit să atragă orașul bihorean compania aeriană? Simplu, prin acordarea unui ajutor de stat, din partea primăriei, în valoare de 800.000 de euro!

La finalul anului trecut, Consiliul Local Oradea aproba acordarea unei subvenții de 800.000 de euro – ajutor de stat pentru compania Ryanair, aleasă să beneficieze de stimulentul de la bugetul local pentru a derula zboruri către patru destinații.

Obiectul Contractului îl reprezintă acordarea unui ajutor de stat constând în subvenții directe în cuantum de 800,000 EURO de către finanțator, pentru punerea înaplicare a Planului de afaceri (Ofertei) a Companiei Aeriene Ryanair DAC declarată câștigătoare conform procesului verbal nr. 8238/17.09.2020, ce formează obiectul Anexei nr.1 la prezentul contract, pentru operarea de pe Aeroportul Oradea, timp de 12 de luni de la data începerii duratei de execuție conform art. 2 (2) din prezentul contract, a 4 destinații externe cu 2 frecvențe săptămânale pentru fiecare destinație”, se spunea în hotărârea adoptată.

Din luna decembrie 2020, compania Ryanair trebuia să opereze 4 zboruri internaționale de la Aeroportul Oradea, cu două frecvențe pe săptămână pentru fiecare destinație, spre Londra (Stansted), Milano (Bergamo), Bologna și Dusseldorf (Weeze). Cele 4 zboruri internaționale Ryanair au fost amânate până acum din cauza restricțiilor de călătorie cauzate de pandemia de COVID 19. Pentru reluarea înțelegerii a fost adoptată și o nouă hotărâre pentru prelungirea acordului.

Astfel, în timp ce consilierii locali timișoreni se ceartă pe panseluțe care se uscă, cei de la Oradea își văd interesul și, putem spune, ”zboară” zborurile Timișoarei spre destinații europene.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

48 de minute ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

2 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

5 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

6 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

6 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

7 ore ago