Invatamant

Alianța Timișoara Universitară a împlinit un an de existență. Rectorul Politehnicii preia conducerea organizației

Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a preluat mandatul de președinte al Alianței Timișoara Universitară – ATU, în urma Adunării Generale a organizației, care a avut loc joi, cu ocazia sărbătoririi unui an de existență a ATU. Primul mandat de președinte a aparținut rectorului Universității de Medicină și Farmacie Timișoara, Octavian Crețu.

Alianța Timișoara Universitară s-a creat în plină pandemie. A fost o perioadă dificilă pentru toată lumea, dar toate aceste greutăți au scos în evidență, în primul rând, solidaritatea dintre noi, care s-a văzut din primele momente. De la spații puse la dispoziție între universități pentru desfășurarea examenelor sau a altor activități, până la stabilirea relațiilor între conducătorii instituțiilor, cadre didactice sau colective de cercetare. Chiar dacă situația epidemiologică nu ne-a permis realizarea unor întâlniri față în față, iar colaborările au fost mai mult în mediul online, au fost demarate o serie de proiecte, cel mai important dintre acestea fiind HUB-ul de cercetare, în valoare totală de aproape 30 de milioane de euro, ce urmează să fie construit la Ghiroda, pe un teren de un hectar, alocat de Consiliul Local, pentru care s-au făcut pași importanți. În final acesta va avea patru corpuri de clădire pentru laboratoarele de cercetare alocate celor patru universități și un corp central, aici urmând să fie realizate proiecte de cercetare interdisciplinară. Îi urez succes rectorului Florin Drăgan și îl asigur de suportul tuturor pentru proiectele ce vor urma”, a spus Crețu în debutul ceremoniilor.

Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, va prelua conducerea asociației și își propune să realizeze multe.

Acest moment reprezintă confirmarea că inițiativa noastră curajoasă rodește și devine un factor de dezvoltare comunitară tot mai puternic. Dacă ideea unei mai strânse colaborări între universitățile timișorene a fost vehiculată în mai multe rânduri pe parcursul ultimilor 30 de ani, și nu numai, putem afirma cu un sentiment sincer de mândrie și mulțumire că împreună am reușit să conturăm ceea ce știm că a început să devină un pol de coagulare și devoltare a orașului și a regiunii. Așadar, în anul care urmează, cu sprijinul dumneavoastră, doresc să intensificăm colaborările, să continuăm proiectele demarate și să începem unele noi. Viziunea mea pentru acest an de mandat de președinte al alianței presupune susținerea proiectului de cercetare-dezvoltare cu ADR Vest, dar și dezvoltarea în comun a unor programe de studiu multidisciplinare, la care să contribuie toate universitățile din Alianță. Unul dintre demersurile importante pentru acest an îl reprezintă sporirea atractivității Timișoarei ca oraș universitar. Acest concept poate fi conturat împreună cu Primăria și vizează dezvoltarea unei strategii comune care să atragă mai mulți studenți la Timișoara – din județe mai îndepărtate și din afara țării. Mi-ar face plăcere să dezvoltăm împreună și responsabilitatea socială a universităților, fapt pentru care vă propun să reluăm activitatea Centrului de dezvoltare a antreprenoriatului social Timișoara. Putem deveni un exemplu de bună practică, iar vizibilitatea internațională pe care ne-ar aduce-o implementarea unor astfel de concepte de actualitate este în acord cu direcțiile de acțiune enunțate mai sus. Am toată încrederea în forța Alianței Timișoara Universitară de a consolida orașul, prin promovarea excelenței în educație, prin optimizarea folosirii în comun a resurselor materiale, umane și financiare, prin creșterea potențialului de dezvoltare în aria internațională a educației și cercetării științifice, astfel încât Timișoara să devină un centru universitar de referință pentru Europa Centrală și de Est.”, a spus și noul șef al ATU, Florin Drăgan.

Salut preluarea președinției rotative de catre rectorul Universității Politehnica Timișoara, domnul profesor Florin Drăgan. Am așteptări mult mai mari din partea autorităților locale, pentru o implicare reală în parteneriatul cu ATU. La fel, pot să reafirm deschiderea totală pe care o au universitățile din ATU pentru a acorda administrației expertiză specializată. Nu mai poate fi concepută dezvoltarea orașului în absența parteneriatului dintre universități – mediul de afaceri și administrație, ca montaj instituțional în care se consolidează strategiile și se derulează proiectele de viitor, chiar dacă sunt conștient că universitățile sunt aflate în postura de a sublinia permanent că acest parteneriat mai are spațiu de evoluție spre maturizare”, a fost mesajul transmis de rectorul Universității de Vest, Marilen Gabriel Pirtea.

Universitățile din Timișoara nu sunt concurente, ci sunt complementare, iar expertiza lor poate oferi soluții la multe din problemele orașului, spune și rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului.

Înființarea, în urmă cu un an a Alianței Timișoara Universitară a fost un fapt istoric în orașul nostru, prin care instituții de referință pentru oraș, regiune și chiar țară și-au dat mâna, într-un demers unic, dovedind cel mai puternic spirit  de solidaritate. Universitățile timișorene membre ale alianței nu sunt concurente, ci complementare și pot oferi soluții, prin expertiza pe care o au, fiecare în domeniul său, pentru toate problemele orașului. Suntem aici o familie mare, reunită, care are menirea de a aduce soluții, iar vocea autorizată a universitarilor trebuie să se facă mai mult auzită și ascultată în societate. Prin proiectele pe care le poate genera, Alianța Timișoara Universitară poate atrage mai multe surse de finanțare, ceea ce ar însemna o mai bună perspectivă pe care să o oferim tinerei generații, de a rămâne în Timișoara. Faptul că acum suntem aici, împreună, și gândim proiecte de viitor este poate cea mai mare realizare de până acum. Singurul meu regret este că această Alianță nu a fost creată mai demult”, a precizat rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I”, a spus Cosmin Alin Popescu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate

Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare…

8 ore ago

Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României

Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând:…

10 ore ago

CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare

Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa,…

12 ore ago

TIMPARK anunță eliberarea abonamentelor de parcare pentru anul 2025

Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK anunță…

13 ore ago

Primul camion confiscat pentru abandonul ilegal de deșeuri în Timișoara. Dominic Fritz: “Căzut în propria groapă ilegală de gunoi”

Primăria Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un…

13 ore ago

Vine iarna! Vremea se înrăutăţeşte şi în Banat, unde va bate vântul cu putere

Meteorologii au actualizat avertizările şi anunţă că vremea să înrăutăţeşte începând de joi noapte, fiind…

13 ore ago