La competiţii vor lua parte nouă generaţii diferite, de la puşti născuţi în anul 2015, care încep se înveţe tainele sportului rege, până la juni care au împlinit sau vor împlini 14 ani în 2021 şi intră în linie dreaptă pentru pregătirea carierei mult visate.
Nu lipsesc nici invitaţii de marcă de peste graniţă. Oaspeții din străinătate vor fi: Steaua Roşie Belgrad, Vojvodina Novi Sad, FK Cukaricki (Serbia), Academia Goran Pandev (Macedonia de Nord) şi FC National Sofia (Bulgaria). Iar dintre cluburile participante din ţară, pe lângă Politehnica Timişoara, desigur, amintim numele unor centre de tradiţie, precum CFR Cluj, FCSB, UTA, Atletico Arad, CSM Reşiţa, LPS Banatul, Kids Tâmpa Braşov, „U” Cluj, Ripensia Timişoara, Unirea Alba Iulia, Academia Gică Popescu şi Academia Răzvan Raţ.
Arenele și bazele sportive care îi aşteaptă pe copii sunt: „Dan Păltinişanu”, Ştiinţa, Baza 2 Politehnica, „Adrian Stoicov”, Electrica, Auto (cartierul Freidorf), Alborz („Lajos”) şi LPS Banatul.
“E un eveniment care face parte din manifestările dedicate Centenarului clubului. Intră în strategia noastră de dezvoltare a Centrului nostru de juniori, a sportului juvenil în general, dar şi de promovare a Politehnicii. E un turneu foarte important pentru Timişoara şi e unul de o amploare deosebită. Vor fi nouă grupe de vârstă, aproape o sută de echipe, multe dintre ele cluburi renumite din ţară şi străinătate, şi poate vor fi două mii de copii participanţi. Cu toţii vor fi binevenţi în oraşul nostru”, a spus Viorel-Aurel Şerban, preşedinte Politehnica Timişoara.
Logistica e asigurată de Universitatea Politehnica Timişoara, în colaborare cu Asociaţia Suporterilor Timişoreni „Druckeria”.
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…