Sport

Pe picioarele… rezervelor! Victorie pentru Poli la Techirghiol

A doua victorie stagională a Politehnicii Timişoara a fost obţinută tot în deplasare, astăzi în etapa a IV-a a Ligii 2. A fost 2-0 (0-0) pentru alb-violeţi la Techirghiol, cu Unirea Constanţa, după două goluri înscrise pe final şi care au purtat semnăturile lui Roberto Haţegan şi Cosmin Bîrnoi.

Partida de pe arena “Sparta” nu a început foarte spectaculos. Gazdele, cu zero puncte, s-au despărţit înaintea acestui weekend de mijlocaşul Ionuţ Cioinac, component al Politehnicii sezonul trecut. Pe un teren destul de greu, prima fază periculoasă a venit după o lovitură liberă executată de Ignea în minutul 18 şi reluată de Mera cu capul din circa opt metri pe lângă poartă. Deşi alb-violeţii au dominat teritorial, gazdele au avut poate cea mai mare şansă de gol a primei reprize după un contraatac, când Grigore a scăpat singur, dar Păduraru l-a blocat excelent. Unirea a beneficiat în minutul 41 de o fază fixă periculoasă, dar Liviu Mihai nu a găsit ţinta din 18 metri, balonul trecând puţin pe lângă colţul din dreapta portarului nostru. Peste alte trei minute Axente a cadrat sub transversală o “liberă” de la mare distanţă, determinându-l pe Grecu să respingă cu greutate în corner.

Repriza secundă a avut mai multe momente de fotbal bun. Minutul 51 a adus o acţiune bună de atac pentru alb-violeţi, finalizată cu şut de Benzar, puţin în stânga portarului, nevoit să respingă. La două minute distanţă Unirea putea să marcheze la rândul ei. Păduraru a respins mingea trimisă din bandă de Damaşcan iar la cornerul rezultat I. Ursu a reluat cu capul, dar acelaşi portar alb-violet s-a opus, cu ajutorul transversalei. Apoi, minutul 63 putea aduce deschiderea scorului la faza la care Ionuţ Ursu a deviat şutul din careu trimis de Doru Andrei după o centrare pe jos venită de la Benzar.

Declicul a venit cu zece minute înainte de final, când şutul lui Lazăr a fost deviat la nou intratul Roberto Haţegan iar “Americanul” a punctat cu un şut pe jos, cu stângul, după o întoarcere în careul advers. Descătuşarea s-a produs apoi în minutul 88, când şutul aceluiaşi Haţegan a fost scăpat de Grecu în dreapta sa şi Cosmin Bîrnoi a concretizat din apropiere pentru 2-0! Cu un ritm bun şi în prelungiri, alb-violeţii au mai avut o şansă de gol creată de Costea şi finalizată de Haţegan, după care s-a fluierat finalul întâlnirii.

Cu acest succes Politehnica ocupă momentan poziţia a 6-a în Liga 2, cu şapte puncte acumulate după patru meciuri jucate. Următorul joc al alb-violeţilor va fi acasă cu Politehnica Iaşi, duel programat joi, 26 august, de la ora 20.00.

Unirea Constanța: N. Grecu – Nicola, Leca, I. Ursu, Finica – Damaşcan (68, Jerdea), L. Mihai, Cărăruş (cpt.), Grigore (53, D. Mureşan) – Banyoi (81, Căruţă), Chiriţoiu (68, Băjan). Pe bancă: Al. Costache – Carabela, Cr. Ignat, C. Zamfir, Stavrositu. Antrenor: Dumitru Faitaş.

POLITEHNICA: Păduraru – Sofran, Mera (cpt.), Scutaru, Oanea (90+3, Pamfile) – Ignea (90+1, S. Costea), Lazăr – D. Andrei, Benzar (67, Zaluschi), Ursu (46, Bîrnoi) – Axente (67, Haţegan,). Pe bancă: Harrison – Moţiu, Bocşan. Antrenor: Dorin Toma.

 

 

 

Share
Published by
Alin Toader
Tags: Liga 2

Recent Posts

Fotbal şi rock. Jucătorii lui Poli ajung în mijlocul oraşului la un concert Crago

Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, organizează duminică, 8 martie, în Bastionul…

21 de minute ago

Primăvară în Delta Dunării, cu As Tour Timişoara

În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele,…

31 de minute ago

Sorin Şipoş despre scandalul fiicei lui Ponta: “Întreg sistemul Pile Cumetrii Relații se simte atacat de Oana Țoiu”

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, a sărit în apărarea colegei sale de partid Oana Ţoiu,…

13 ore ago

Semimaratonul Sport Guru Timişoara 21K schimbă duminică circulația mai multor mijloace de transport în comun

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, duminică, 8 martie 2026, între orele 07:00 și…

15 ore ago

Jumătate dintre timişoreni spun că au sau cred că au o problemă de sănătate. Bolile cardiace și stomatologice în top

Aproape jumătate dintre timișorenii consultați în cadrul barometrului despre calitatea vieții, realizat de Universitatea de…

15 ore ago

Timișoreanul Ioan Vermeșan, convocat pe lista preliminară pentru meciul cu Turcia!

În această lună au loc meciurile din play-off-ul Cupei Mondiale 2026, turneu final găzduit de…

15 ore ago