La finalul acestei luni, contractul prin care Timișoara acorda către Colterm contractul de concesiune și delegare a serviciului de producere a energiei electrice pentru oraș va expira, iar cetățenii sunt sub riscul de a nu mai primi apă caldă, spune consilierul local Pro România, Roxana Iliescu. Acum, ea a lansat un nou convocator pentru o ședință a Adunării Generale a Acționarilor, care ar putea rezolva această problemă, dar ar urma să dezbată și alte probleme care ar exista aici.
Fostul contract de concesiune a fost încheiat în 2006, iar acela a expirat deja, avertizează Iliescu, fiind doar prelungit temporar.
”În 30 august 2021 expiră Contractul Nr. 216/30.05.2006 încheiat de Primăria Timișoara cu Colterm, contract de concesiune pentru delegarea gestiunii serviciului public de producere a energiei termice si electrice, transport distribuție și furnizare a energiei termice. În termeni mai puțin formali, expira contractul în baza căruia Colterm livrează către timișoreni apă caldă și căldură”, anunță consilierul local.
Ea prezintă și modul în care contractul a fost inițiat și, ulterior, prelungit, mai mult sau mai puțin legal.
”Istoric, pe scurt… Acest Contract a fost încheiat în 30.05.2006 pe o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea de a fi prelungit până la cel mult 7 ani jumătate. Totodată, conform contractului, în cazul în care părțile doresc prelungirea, trebuie încheiat un act adițional în acest sens cu 3 luni înainte de împlinirea termenului contractual.
În cazul nostru, termenul se împlinea în 30 mai 2021, prin urmare prelungirea trebuia făcută până cel târziu în 28 februarie 2021. În stilul caracteristic deja al “oamenilor noi”, în ședința de plen din 23.02.2021, pe lista suplimentară de proiecte, pe ultima sută de metri, apare și Proiectul de hotărare privind aprobarea prelungirii acestui Contract. Fără timp de studiu al proiectului și sub presiunea timpului întrucât mai erau doar vreo 3 zile în care puteam prelungi contractul, proiectul a fost votat fără alte întrebări… Pe lângă scuzele de rigoare, ni s-a transmis la acel moment că este timp suficient, aproximativ 6 luni (martie- 30 august) pentru a “se lucra la un nou referat cu privire la concesiunea bunurilor către Colterm, ca societatea de termoficare să poată să funcționeze. (…) deci aceste trei luni de zile (de fapt 6 luni) ne dau răgazul să elaborăm o nouă documentație și să putem să ne pregătim temeinic pentru această prelungire” viceprimar R. Lațcău (în fapt, nu-i nicio prelungire, ci e vorba de încheierea unui Contract NOU)”, mai spune Roxana Iliescu.
Acum, ea cere rezolvarea problemei, dar și a altor numeroase deficiențe din activitatea societății Colterm, prin intermediul unei AGA.
”Cum este liniște totală și pe acest subiect, extrem de important, cred că se impune ca în prima ședință AGA Colterm, executivul primăriei să prezinte stadiul procedurilor întreprinse în vederea încheierii unui nou Contract de concesiune pentru delegarea gestiunii serviciului public de producere a energiei termice și electrice, transport, distribuție și furnizare a energiei termice. Pentru că nici până la această dată AGA nu a aprobat Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2021 (care trebuia aprobat în 45 de zile de la aprobarea Bugetului local pe anul 2021, în caz contrar menționat expres motivele), întrucât am semnalat și alte probleme legate de activitatea Colterm, aflată după cum bine cunoaștem într-o situație oricum delicată, care au ramas însă fără niciun răspuns, consider oportună Convocarea AGA Colterm de îndată, pentru data de 24 august 2021”, spune Iliescu.
În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR –…
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…