sutiene drum
Lucrătorii Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara care se ocupă de curățenia refugiilor de pe drumurilor naționale au avut o mare surpiză. Cineva, fie nu știe cum să își manifeste mai bine iubirea față de drumari, fie a lichidat un business fără succes, cert este că a lăsat în parcarea de lângă Carașova, în Caraș-Severin, zeci de sutiene!
”Săptămâna și surpriza la acțiunile de curățenie în parcările de pe raza DRDP Timișoara. “Vedeta” de astăzi este o parcare de pe DN 58, în apropiere de Carașova (CS), unde s-au descoperit câteva zeci de… sutiene. Să fi fost o răzbunare sau efectele încălzirii globale, nu știm, cert este că… Drumul nu este coș de gunoi!”, spun cei de la DRDP.
Ei reamintesc românilor că aruncarea gunoaielor în zona de protecție a drumurilor, în locuri de parcare, oprire și staționare este interzisă aruncarea deșeurilor. Amenzile pot ajunge la 6.000 de lei.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…