Sănătate

20% dintre româncele însărcinate nu fac niciun control medical până la naştere. Testele esenţiale

În România, aproximativ 20% dintre gravide nu ajung la medic decât în momentul naşterii, iar un procent destul de mare de gravide au o îngrijire prenatală incompletă, astfel că mortalitatea maternă din România este peste dublul mediei europene, avertizează dr. Luiza Maria Guzgă, medic specialist obstetrică–ginecologie şi medicină materno-fetală, la o clinică din București.

Cercetările realizate de UNICEF şi de Banca Mondială relevă, potrivit dr. Luiza Maria Guzgă, şi că România se află pe locul 2 în Europa la procentul de gravide minore, în 2019, 10% dintre copiii născuţi aici provenind din mame adolescente.

„Situaţia ideală de urmărire a unei gravide începe împreună cu medicul de familie încă din primele săptămâni de sarcină. O gravidă ar trebui să vină la medic în sarcină de 6-8 ori pentru un minim de investigaţii şi analize. Astfel vor fi depistate gravidele cu risc crescut şi selectate pentru investigaţii mai amănunţite”, subliniază dr. Luiza Maria Guzgă, medic specialist obstetrică–ginecologie şi medicină materno-fetală, care a făcut parte din echipa celui mai cunoscut nume în medicină materno – fetală, considerat părintele acestei discipline, profesor Kypros Nicolaides, la Kings College Hospital din Londra.

Ecografiile necesare în sarcină, potrivit dr. Ruxandra Albu, medic primar obstetrică – ginecologie şi doctor în ştiinţe medicale, sunt:

  1. După testul pozitiv – o ecografie importantă pentru a exclude o sarcină extrauterină
  2. 11-13 saptămâni şi 6 zile – screening-ul pentru anomalii cromozomiale şi complicaţii în sarcină împreună cu un set de analize uzuale de sânge
  3. Morfologia de trimestrul 2 pentru a depista malformaţiile fetale
  4. 28 săptămâni – un alt set de analize specifice de sânge
  5. 32-36 săptămâni – Morfologia de trimestrul 3
  6. În ultimul trimestru, vizitele la medic ar trebui să fie efectuate lunar pentru evaluarea tensiunii arteriale şi pentru a discuta întrebările, particularotăţile şi fricile pe care orice gravidă le are
  7. Un set de analize sânge înainte de naştere

 

După ce a studiat şi a utilizat cele mai avansate echipamente medicale dezvoltate pentru femeile însărcinate, dr. Luiza Maria Guzgă speră că orice viitoare mamă din România să aibă acces, şi în sistemul medical de stat, la toate investigaţiile absolut obligatorii în sarcină: „Trebuie dezvoltat un sistem prin care să se asigure accesul facil tuturor gravidelor, mai ales celor din zone defavorizate, la îngrijiri prenatale complete, performante şi gratuite. Nu există nicio strategie de informare în sănătate la nivel naţional despre importanţa urmării sarcinii. Spitalele nu sunt dotate cu centre de urmărire a sarcinilor cu risc crescut şi nu sunt nici medici bine formaţi în medicina fetală, mai ales în oraşele mici. Sper ca în curând, statul român să înţeleagă necesitatea screeningului obligatoriu şi gratuit pentru anomalii cromozomiale în primul trimestru de sarcină şi să investească în pregătirea medicilor români, aici în România.

 

Sursa: clicksanatate.ro

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

12 minute ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

O oră ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

2 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

2 ore ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

2 ore ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

3 ore ago