Social

A murit mama părintelui stareț Varlaam de la Partoș

Starețul mănăstirii Partoș, părintele Varlaam, cunoscut ca „Padre”, extrem de iubit și apreciat de credincioșii timișeni, s-a stins din viață, în 3 noiembrie 2020, la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Preotul era internat după ce a fost diagnosticat cu coronavirus.

Iată că la mai puțin de un an de la mutarea la Domnul a părintelui stareț Varlaam, marți, 14 septembrie, inima mamei sale, Maria, a încetat să mai bată.

„Timpul scurt al suferinței sale trupești a fost dublat de o suferință permanentă a inimii de mamă, inimă care a murit odată cu mutarea Acasă a fiului mult iubit. Ne întrebăm adesea, fără a putea găsi un răspuns, cum să numim părinții care își pierd copiii… unicul copil care a plecat la Domnul a luat cu el și inima mamei, care, de aproape un an și-a găsit alinarea numai lângă mormântul fiului, în casa Sfântului Iosif. Trupul a fost cel care a rămas aici, dar inima de mamă a fost cea care s-a îngropat odată cu fiul ei. Mama pleacă să-și întâlnească fiul în ceruri, să-și aline dorul și să primească iar îmbrățișarea unică a celui iubit al său”, au transmis reprezentanții Mănăstirii Partoș.

Aceștia spun că lacrimile sale care nu și-au găsit alinare în lunile ce s-au scurs, s-au făcut trepte spre cer și ruga ei către Domnul, de a nu rămâne singură, și-a găsit împlinirea.

„Mama, care mereu își aștepta copilul în pragul casei, este așteptată astăzi la porțile veșniciei de fiul său iubit. Mama prin care a fost dăruit lumii un om al cerului, un părinte al atâtor inimi, Padre al bucuriei sufletelor tuturor celor care l-au cunoscut, merge să-și aline astăzi dorul de el. Ne plecăm inimile în rugăciune pentru sufletul ei, pentru sufletul cuminte și jertfitor al mamei care a știut să asume și să poarte cu demnitate crucea suferinței încă din timpul vieții. S-a împăcat cu gândul că fiul ei era dăruit tuturor și era mai puțin al ei, căci mereu câte un suflet avea nevoie de prezența și mângâierea lui, mereu l-a chemat dorul de slujire, încă din copilărie, iar viața i-a devenit slujire continuă, departe de brațele iubitoare ale mamei. A învățat să-și poarte singurătatea, bolile și suferința, până ce rugăciunea ei i-a fost ascultată și azi se întoarce și ea Acasă. Binecuvântată călătorie a vieții unei mame care a dăruit lumii un suflet unic, pe Padre!”, au transmis reprezentanții Mănăstirii Partoș.

Trupul mamei Mărioara va fi depus la Sala Christiana din Partoș, slujba Priveghiului va avea loc miercuri de la ora 19, iar înmormântarea va avea loc joi la ora 12, la Partoș.

Share
Published by
Oana Telescu
Tags: partos

Recent Posts

Sâmbătă e „Marea Descrăciuneală” la Iulius Town, iar vizitatorii pot pleca acasă cu una dintre decorațiunile LED din brad

Sâmbătă e momentul de rămas-bun de la bradul de Crăciun din Iulius Town, atunci când…

6 minute ago

Când o fi mai hoț, la fel să fie!

Dascălilor de la Jurnalism le place să le explice studenților cum nu este știre când…

53 de minute ago

Încep înscrierile la unul din cele mai așteptate concursuri populare. Festivalul Gelu Stan a ajuns la ediția a VIII-a

Tradiție, folclor, autenticitate. Unul din cele mai apreciate festivaluri dedicate tradiției bănățene, și nu numai,…

3 ore ago

Anunţ al Primăriei Şag referitor la plata impozitelor locale

Primăria Șag îi informează pe locuitorii comunei că impozitele pentru clădiri și terenuri se stabilesc…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 15 ianuarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 15.01.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Direcția de Cultură dă aviz negativ pentru parcarea multietajată de la Bega. Viceprimarul Romocean e supărată

Proiectul Primăriei Timișoara de a ridica o parcare multietajată pe terenul din spatele Magazinului Bega…

16 ore ago