Social

Amenzi de 37.000 de lei, în Timiş, într-o singură zi, pentru nepurtarea măştii de protecţie

Polițiștii timișeni împreună cu polițiștii locali, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș, pompierii din cadrul I.S.U Banat și reprezentanți ai I.T.M Timiș au desfășurat acțiuni în sistem integrat în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19. 

 În data de 24 septembrie a.c. la activităţi au participat 298 de forţe de ordine, fiind verificate 109  societăți comerciale, precum şi 119 mijloace de transport persoane, dintre care 29 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 3000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 121 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 37.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii.

Totodată, amintim că în conformitate cu noile reglementări instituite prin Hotărârea de Guvern nr. 990 din 17 septembrie 2021 pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 932/2021,  Certificatul verde COVID va fi necesar pentru accesul în restaurante, cafenele, în sali de spectacole şi la evenimente, inclusiv pentru copiii mai mari de 12 ani, care trebuie sa prezinte un test negativ.

Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

2 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

2 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

3 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

3 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

3 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

4 ore ago