Politica

Cătălin Tiuch, vicepreședintele PSD Timiș cere plafonarea prețurilor la electricitate și gaze. Guvernul dă copy-paste la propunerile stângii

Actualul guvern a copiat ideile PSD legate de protecția consumatorilor la efectele dezastruoase ale majorărilor de preț la gaze naturale și energie electrică, spune Cătălin Tiuch, vicepreședinte PSD Timiș.

Conform acestuia, prețurile ar trebui plafonate la același nivel cu media ultimelor luni, iar sumele necesare să fie luate din profiturile mari realizate de firmele de specialitate. De asemenea, statul trebuie să investească în ceea ce privește capacitățile de producție.

”Felicităm Guvernul Cîțu pentru că a reușit să copieze propunerile pe care PSD le-a promovat și până mai ieri le contesta, și anume proiectul cu care PSD a venit în parlament referitor la plafonarea prețului la media ultimelor șase luni la energie, respectiv martie și septembrie, la faptul că statul va trebui să suporte 50% din scumpiri pentru consumatorul final, la faptul că banii pentru compensare vor veni dintr-un fond în care se duc 50 la sută din profiturile producătorilor de gaze și energie precum și de la bugetul de stat. PSD prin acest proiect prezintă soluțiile pentru combaterea creșterilor alarmante ale prețurilor la energie electrică și ale gazelor naturale. E firesc să creștem capacitățile de producție pentru a reduce dependență de importuri. Mai mult decât atât, este de urgență nevoie să accesăm banii din fondul de modernizare unde România are zece miliarde la dispoziție, bani europeni, pentru dezvoltarea investițiilor în sectorul energetic”, a spus Tiuch.

Guvernul dă copy-paste la mare parte din propunerile PSD, iar pentru aceasta trebuie felicitat, mai spune Tiuch.

“E foarte interesant cum în această perioadă în care sunt la putere forțe politice ce se laudă că vor atrage fonduri europene, până acum nu au atras niciun leu din cei zece miliarde de euro, disponibili la nivelul UE a fondului de modernizare pentru a dezvolta această rețea de distribuție a energiei electrice și a reuși să scadă prețurile către consumatori. Este iresponsabil modul în care Guvernul PNL a eliminat plafonul la gazele naturale, mai mult decât atât Legea consumatorului vulnerabil nu este eficientă”, a mai spus reprezentantul PSD.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

11 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

13 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

14 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

14 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

14 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

14 ore ago