Sport

Poli deschide scorul din primele secunde, dar închide meciul, exact ca în ultimele partide, în genunchi

Alb-violeţii au început bine, dar au sfârşit rău un nou joc din acest sezon. Cosmin Bîrnoi a deschis azi scorul pentru Politehnica, dar oaspeţii de la FK Csikszereda au egalat rapid şi apoi un punctat în penultimul minut pentru 1-2 în întâlnirea care a contat pentru etapa a VII-a a Ligii 2.

Meciul a început perfect pentru Politehnica, cu gol în primul minut! Ursu a încercat să strecoare o minge pe lângă Gyenge, în duel unu la unu cu acesta, iar portarul a deviat la colţul lung, acolo de unde Cosmin Bîrnoi a reluat în plasă. Peste doar zece minute însă Lorant Kovacs a restabilit egalitatea cu o lovitură de cap la centrarea lui Gal-Andrezly. Putea fi 2-1 în minutul 34 pentru echipa gazdă, dar după o preluare bună, Scutaru nu a lobat suficient de tare peste goalkeeper şi Gyenge a recuperat balonul.

Mai mult, în minutul 44 Mera a fost faultat în careul advers de Bor şi s-a acordat penalti. De la punctul cu var Octavian Ursu nu a reuşit să-l învingă pe acelaşi Gyenge, care i-a anticipat şutul, parând în dreapta sa. La următoarea centrare în careul advers Takacs l-a dărâmat pe Ursu, dar nu s-a mai dictat nimic.

Partea secundă a fost mai puţin spectaculoasă iar jocul alb-violeţilor s-a stins treptat. Partida părea că se îndreaptă spre o remiză, dar în minutul 89 Schieb a centrat prin faţa porţii iar David Bor le-a adus ciucanilor toate punctele.

În urma acestui eşec, Politehnica se află pe un deloc onorabil loc 14, cu şapte puncte, urmată chiar de Csikszereda, care după un start slab de campionat a acumulat acum şase puncte. Următorul joc al echipei viola va fi miercuri, 22 septembrie, de la ora 16.30, în deplasare cu Unirea Slobozia, în 16-imile Cupei României.

Politehnica Timișoara: Murariu – Sofran, Mera (cpt.), Scutaru, Oanea – Bîrnoi (87, S. Costea), Ignea (77, Hațegan), R. Lazăr, D. Andrei – D. Benzar (77, Gerbi), Ursu. Pe bancă: Păduraru – Bocșan, Moțiu, Zaluschi, Minteuan, Pamfile. Antrenor: Dorin Toma

FK Csikszereda: Gyenge – Takacs, Kelemen, Csuros (cpt.), Bor – Bara, L. Kovacs – Gal-Andrezly (82, Schieb), Jebari (82, Ivanovici), Bărăbaș (82, Bujdoso) – Rodri Hernando (62, Meszaros). Pe bancă: Rybansky – Aszalos, Vereguț, Rotar, Szondi. Antrenor: Valentin Suciu

DORIN TOMA: „Din păcate tot aşa zicem după ultimele trei jocuri: puteam să câştigăm, puteam să facem puncte, nu putem antrena ghinionul, nu putem antrena neşansa. E al doilea joc pe care-l pierdem în minutul 90, este frustrant. Vă daţi seama că pierdem şi din încredere. Ne aşteptam ca jocul de astăzi să-l câştigăm pentru suporterii noştri, care sunt şi la bine şi la rău, din păcate lipsa de rezultate îi îndepărtează şi pe ei. Ne doream să trecem peste perioada mai puţin bună ca şi rezultate şi să o depăşim azi cu o victorie. Am început foarte bine jocul, am jucat la fel foarte bine… când adversarul are două centrări în careu şi pierdem, ce puitem face? Trebuie să mergem mai departe, capul jos, să muncim mai mult, să fim umili, pentru că cred că şi asta e o problemă. Puteam să intrăm în avantaj la pauză, cu 11 metri în minutul 45, gestionam cu totul altfel, dar asta este… Să tăcem cât de mult şi să muncim mult mai mult”.

VALENTIN SUCIU: „Una peste alta suntem bucuroşi de victorie, chiar dacă un egal era un scor mult mai echitabil. Văzând jocul, mai ales că au ratat şi un penalty sau mai bine zis a apărat portarul nostru un penalty. Dar după aspectul jocului un rezultat egal era mai corect, dar aşa e în fotbal, nu întotdeauna se întâmplă cum este corect. Am avut şi noi în primele cinci etape jocuri în care meritam mult mai mult, dar nu am luat niciun punct. Astăzi, din fericire am luat cele trei puncte şi sunt bucuros pentru băieţi şi pentru toată lumea. Startul a fost unul catastrofal, cel mai tare adversar al nostru am fost tot noi. Acum uşor uşor, după aceste victorii, începem să ne recăpătăm încrederea şi sper să o ţinem cât mai mult. Astăzi am avut şi noroc şi în meciul trecut… Trebuie să ţinem de acest noroc cât mai mult timp. Eu mă bucur că până la urmă am rămas. De două săptămâni am un ajutor important în cadrul staff-ului – Francisc Dican. Era nevoie de mai mult timp de cineva care să ne ajute. În mod normal aşa trebuie să fie ierarhia într-un club. Rezultatul e al jucătorilor”.

Share
Published by
Alexandru Ghica
Tags: poli - ciuc

Recent Posts

De Crăciun ne-am luat dubla raţie de ticăloşie şi nesimţire

„De Crăciun ne-am luat raţia de libertate” era un celebru mesaj/slogan al Revoluţiei din 1989. O…

2 ore ago

Primăria pregătește dosarele pentru finanțare și pentru autorizația de construire a reabilitării din Piața Mocioni

Primăria Timișoara pregătește dosarele pentru obținerea finanțării europene, respectiv a autorizației de construire pentru reabilitarea…

2 ore ago

Pagina de internet a PPC și aplicația my PPC vor fi oprite câteva zile

PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează platformele online de comunicare cu clienții. Astfel,…

3 ore ago

La Cinema Johnny a avut loc primul eveniment de la reabilitare/FOTO

Primăria Timișoara are din această săptămână patru cinematografe funcționale în subordine. Ultimul reabilitat și redevenit…

4 ore ago

Studiul de fezabilitate pentru noua radială de vest a fost aprobat de consilierii locali

Consilierii locali timișoreni au aprobat, luni seara, în ultima ședință de plen a anului, proiectul…

4 ore ago

Lipsa de experiență a unui tânăr șofer a provocat un accident grav între Timișoara și Lugoj

Un tânăr în vârstă de 18 de ani a condus un autoturism pe DN 6,…

5 ore ago