Sărbătoarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș. Bănățenii își cinstesc ocrotitorul

De șase decenii, timișorenii prăznuiesc cel de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane, pe Sfântul Iosif cel Nou, Mitropolitul Timișoarei, cinstit în Biserica Ortodoxă Română în fiecare an la data de 15 septembrie.

Acest ierarh sfânt și purtător de Dumnezeu, Iosif cel Nou de la Partos, s-a născut pe la anul 1568, în orașul Raguza din Dalmația, dintr-o familie de creștini valahi. Din botez se numea lacob. Rămânând orfan de mic, mama sa i-a dat o creștere aleasă, iar la vârsta de 12 ani a fost trimis la Ohrida să învețe carte.

Când avea 15 ani, tânărul lacob este chemat de Hristos la sfânta nevoință călugărească, în Mănăstirea Maicii Domnului din localitate. După cinci ani se duce la Muntele Athos și intră în obștea Mănăstirii Pantocrator. Aici, după aspre osteneli duhovnicești, îmbracă schimă marelui și îngerescului chip sub numele de Iosif.

La Pantocrator, cuviosul schimonah Iosif „Valahul” s-a nevoit mulți ani de zile împreună cu numeroși alți monahi greci, români și macedoneni. Acolo a deprins meșteșugul luptei duhovnicești, postul desăvârșit, privegherea de toată noaptea, ascultarea și smerenia. Apoi, făcându-se sihastru în pădurile din împrejurimi și mult ostenindu-se, a ajuns la măsură desăvârșirii, învrednicindu-se de la Dumnezeu de darul lacrimilor și ai rugăciunii neadormite care se lucrează cu mintea în inimă. Pentru sfințenia vieții sale avea încă și darul facerii de minuni, vindecând multe boli, îndeosebi pe cei ologi.

Văzându-I umbrit de harul Duhului Sfânt, părinții au chemat în obște pe Cuviosul Iosif Valahul și, făcându-l preot, i-au rânduit duhovnic al călugărilor din Muntele Athos. Și era atât de iscusit povățuitor de suflete încât ajunsese vestit până la patriarhul de la Constantinopol. Pentru aceea a fost rânduit egumen la Mănăstirea Sfântul Ștefan din Adrianopol, pe care o conduce cu multă înțelepciune șase ani. Apoi este numit egumen în Mănăstirea Cutlumus din Athos, renumită ctitorie a domnilor Țării Românești.

După ce formează numeroși fii duhovnicești, se retrage la liniște în preajma Mănăstirii Vatoped. Dar, murind mitropolitul Timișoarei, românii din Banat, călăuziți de Duhul Sfânt, au ales pastor în locul lui pe Cuviosul Iosif Valahul, deși avea 80 de ani, fiind vestit în toate țările balcanice și cinstit că sfânt încă din viață.

În anul 1650 este hirotonit arhiereu și așezat în scaunul de mitropolit al Timișoarei. Aici, bunul pastor s-a dovedit mare apărător al ortodoxiei, mangâind și povățuind către Hristos timp de trei ani Biserica Banatului. Căci era tare în credință, înțelept la cuvânt, blând la inimă și neadormit în rugăciune. A făcut și unele minuni spre lauda lui Dumnezeu și alinarea suferințelor unor credincioși, punând mâinile pe capul lor și rugându-se pentru ei. De asemenea, a stins cu rugăciunea sa focul ce cuprinsese partea de apus a Timișoarei. Căci ieșind din biserica cu Sfintele Taine în mâinile sale și rugându-se cu lacrimi, îndată a trimis Dumnezeu o ploaie puternică și s-a stins focul.

În anul 1653, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou se retrage la Mănăstirea Partoș. Aici, mai trăind încă trei ani, în toamna anului 1656, își dă sufletul în mâinile Marelui Arhiereu lisus Hristos, fiind în vârstă de peste 85 de ani. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în 7 octombrie 1956 și se face pomenirea lui la 15 septembrie.