La „mormântul” CMPDTP. Cronica unui deces anunţat

Mărturisesc, în anul 2012, în momentul în care a apărut fricţiunea dintre primarul Nicolae Robu şi Druckeria, pe marginea viitorului Politehnicii, am fost de partea primului. Şi asta fiindcă nu aveam răbdarea de-a aştepta ani la rândul până la o revenire în elita fotbalului românesc, cum doreau suporterii, adepţi ai paşilor mărunţi. Varianta Robu însemna doar un an de Liga a 2-a şi apoi revederea cu prima ligă. Lucru care s-a şi întâmplat, de altfel, din primul an, şi se părea că varianta Robu este câştigătoare. (Sigur, au fost şi alte dezacorduri care au condus la ruptură, galeria dorind, de exemplu, să aibă un cuvânt mai greu de spus în managementul clubului, în timp ce Robu s-a opus.)

În ce situaţie suntem la nouă ani de la „marea schismă” a fotbalului timişorean, chiar un deceniu la finalul acestui an competiţional? Trecerea timpului a dat oarecum dreptate suporterilor. Adică echipa există, în timp ce ACS Poli tocmai şi-a dat obştescul sfârşit. Sigur, dacă ţinta suporterilor a fost ca echipa lor să fie mai bună decât cea a lui Robu, le-a ieşit de minune. Pe de altă parte, dacă pentru fotbalul timişorean o echipă rezonabilă de Liga a 2-a este maximul posibil, mare lucru nu s-a întâmplat. Şi, atenţie, într-un fotbal românesc mai slab ca niciodată!

Revin însă la „mortul zilei”, ACS Poli. Echipa s-a născut din marele entuziasm din primul an de mandat al fostului primar. Care promitea, la acea vreme, că Timişoara se va îneca în titluri la mai toate sporturile de echipă, începând cu fotbalul. Iar lucrurile chiar au mers bine o perioadă. Lumea s-a întors pe stadion şi au fost partide şi cu 20 de mii de timişoreni în tribune. Chiar dacă la unele meciuri stadionul părea gol, ca medie de spectatori, ACS Poli  a fost mult timp pe primele trei locuri în campionat.

A avut loc apoi un fenomen şi anume implicarea tot mai apăsată a lui Robu la echipă. Pe zi ce trecea, el devenea un fel de Gigi Becali, dar pe bani publici. Probabil lipsit de jucării în copilărie, Robu şi-a făcut din ACS Poli propria jucărie politico-administrativă. I-a pus chiar şi un nume: Cea Mai Poli Dintre Toate Poli (CMPDTP). Prin urmare, şi-a impus la club prieteni şi oameni de partid. De exemplu, fostul vameş Sorin Drăgoi. Ori cea mai mare legătură a acestuia cu fotbalul de până la acea oră a fost organizarea unui chef pentru Unirea Urziceni, după ce echipa din Bărăgan a câştigat titlul pe Dan Păltinişanu, după o partidă controversată. Mai pe scurt, el a celebrat alături de cei din Urziceni pierderea titlului de către Poli în anul 2009. Păi ori suntem polişti, ori nu mai suntem!

În jurul echipei atârnau personaje tot mai dubioase, începând cu deja celebrul Ionuţ Nasleu. Banii de la buget erau extrem de tentanţi. Robu a început să schimbe antrenorii ca pe ciorapi, pe unii dându-i afară prin sms. Când echipa câştiga, îşi aroga toate meritele, povestind cum le-a inoculat jucătorilor tactica sa fără cusur. Când echipa pierdea, erau vinovaţi antrenorii, jucătorii, femeile de servici, paznicii de la stadion.

Acest comportament tot mai halucinant al primarului-patron a alungat şi lumea de pe stadion. Fără public, şi sponsorii au fost mai puţini. Fără sponsori, fără bani. Despre management, ce să mai spun? Jucători care astăzi sunt la primele echipe din campionat au plecat pe gratis sau pe bani de-o savarină. Şi au fost mulţi. De exemplu, pentru Mailat, Steaua a pus 300.000 de euro pe masă. A fost refuzată, iar peste puţin timp jucătorul a plecat pe gratis. Prostie sau hoţie? Toate acestea, coroborate cu tăierea finanţării de la primărie, au condus ACS Poli pe implacabilul drum al decesului. Din păcate, s-a desfiinţat şi Centrul de juniori şi copii, o structură cu multe performanţe de-a lungul anilor.

Sigur, putem vorbi aici şi de o legislaţie ciudată. Evident că a fost frustrant să vezi cum alte echipe din primele ligi pot fi finanţate cu bani publici, lucru interzis la Timişoara. Au fost voci care au spus că şi diferenţa dintre un Voluntari, de exemplu, şi ACS Poli a fost că dosarul primei echipe a fost beton, în timp ce al Timişoarei a fost o fuşăreală. Nu ştiu. În schimb, aşa cum decurgeau lucrurile, se pare că, şi cu bani de la buget, performanţa nu se lega de ACS Poli, din cauza managementului şi anturajului amintit. Fiindcă încă o dată s-a dovedit că statul e cel mai slab administrator, iar gestionarea banilor de la buget este extrem de „dificilă”. Puneţi ce vreţi între ghilimele.