Primăria Timişoara

Se caută proiectant pentru regenerarea urbană în Piața Traian. Adminsitrația Fritz schimbă regulile, prețul nu mai e criteriu principal de atribuire/FOTO

Primăria Timișoara a anunțat demararea procedurii pentru găsirea unei echipe care se va ocupa de realizara contractului de proiectare pentru obiectivul de investiție „Regenerare urbană – Zona Piața Traian”. Anunțul vine la doar două zile după ce fostul și actualul viceprimar al Timișoarei, Dan Diaconu și Ruben Lațcău, s-au certat exact pe această temă, în ședința de plen a Consiliului Local Timișoara. Vedeți ce lucrări se vor efectua.

Obiectivul final al proiectului este transformarea radicală a zonei Traian, pe care Primăria Timișoara o propune ca un loc de recreere și relaxare pentru cetățeni, cu mai multe scuaruri, spații publice, culturale, verzi, pietonale și pentru biciclete.

Ca o noutate, în procesul de atribuire a contractului de proiectare, vor primi puncte suplimentare, echipele care au arhitecți sau peisagiști care au obținut un premiu sau mențiune în cadrul unui concurs la nivel național sau internațional pentru un concept de amenajare a unei zone urbane publice sau private. Ofertele se pot depune până în 8 noiembrie 2021.

Mă bucur să pot anunța că Primăria Timișoara schimbă regulile jocului și în atribuirea contractelor publice prin punctarea suplimentară a calității și excelenței. Nu mai este suficient prețul cel mai scăzut pentru atribuirea unui contract care va schimba fața întregii zone pentru următoarele decenii. Nu ne mai mulțumim cu ”ieftin”, pentru că lucrările ieftine  s-au dovedit, în timp, extrem de scumpe. Vrem alături de noi, profesioniști de excepție, care au demonstrat că orașele se schimbă prin calitatea lucrărilor. La finalul lucrărilor, estimăm că într-un orizont de cel mult 5 ani, zona Piața Traian va fi un al doilea centru al orașului. Obiectivul final este ca în următorii ani Timișoara să redevină un oraș cu mai multe centre, așa cum ne-am angajat în programul de guvernare locală”, a declarat primarul Dominic Fritz

În cadrul proiectului, patru piețe și 12 străzi din zona Traian vor intra într-un amplu proces de reabilitare, care este centrat pe nevoile timișoreanului de spațiu de relaxare și petrecere a timpului liber, verde, deplasare pietonală și velo, Vor apărea noi spații pietonale, o rețea de piste pentru biciclete, extinderi de zone verzi, refacerea unui fost parc care acum este asfaltat, accesibilizarea întregului spațiu pentru persoane cu mobilitate redusă (persoane cu dizabilități, persoane în vârstă, copii)

Finanțarea pentru implementarea proiectului de revitalizare a zonei Traian se va face cu fonduri europene. Prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020 vor fi finanțate parțial costurile de proiectare și prin Programul Operațional 2021-2027 vor fi finanțate lucrările de execuție.

Termenul de depunere a ofertelor este 8 noiembrie, suma alocată fiind de 1.361.344,54 lei, fără TVA.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cu un ochi pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

30 de minute ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

13 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

16 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

17 ore ago