„Vrem să ajutăm! Ce trebuie să facem?” Asta au spus 15 studenți ai Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara care, în urmă cu câteva zile, au decis să renunțe la timpul lor liber, la odihna de după cursuri, la distracție și relaxare, pentru a deveni voluntari la Spitalul Victor Babeș.
Și-au învins teama că s-ar putea infecta, au acceptat să îmbrace zi de zi costumul care îi protejează de infecția cu virusul ce continuă să ucidă sute de români zilnic, iar acum, în fiecare după-amiază, ajută la evaluarea pacienților infectați cu Sars-CoV2 care ajung la Spitalul de Boli Infecțioase.
„Cu toții au înțeles că în această perioadă, mai mult că oricând, e nevoie de ajutor. Va mulțumim din suflet!”, au transmis reprezentanții Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.
„Am venit pentru a putea ajuta oamenii din punct de vedere medical cât de mult pot. Nu mai intervine frica atunci când vrei să ajuți oamenii. Vin la evaluare pacienții cu covid, noi le evaluăm niște parametri vitali, cum ar fi saturația, tensiunea arterială, frecvența, le facem o rază la plămâni și atunci se vede dacă au o afectare pulmonară sau nu. Dacă este nevoie sunt internați. Dimineața avem cursuri, stagii și apoi după-amiaza venim aici să ajutăm cu ce putem”, a spus Alexandru Crăciun, student în anul IV la Facultatea de Medicină din Timișoara.
Universitatea de Vest Timișoara a desfășurat o nouă ediție din seria „Career Days@UVT”. Evenimentul s-a desfășurat…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…
Mai mulți reprezentanți ai unor inițiative locale din domeniul producției alimentare, gastronomiei sustenabile, turismului responsabil…
În acest moment, pentru Centura Vest nu este emisă de către Ministerul Transportulor autorizația de…
Cel mai nou spațiu renovat în cadrul Casei Maghiare, clădirea achiziționată de comunitatea maghiară din…
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, vrea monitorizarea și sancționarea șoferilor care circulă în oraș, cât mai…