Social

22 de permise auto, reţinute de poliţiştii timişoreni, în doar câteva ore

Luni, 4 octombrie, în intervalele orare 09:00-12:00 și 17:00-20-:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara împreună cu polițiștii din cadrul celor 5 secții urbane din Timișoara au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza municipiului, pentru reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul indisciplinei pietonale, a neacordării de prioritate vehiculelor/pietonilor cât și pentru respectarea măsurilor de protecție individuale.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 233 de persoane, verificate 155 de autovehicule și aplicate 102 sancțiuni contravenționale în valoare de 20.637 de lei. Dintre acestea, 71 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor rutiere comform Oug 195/2002 și 29 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform Legii 55/2020.

Ca măsură tehnico-administrativă, polițiștii au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce 22 de  permise de conducere, dintre care:

– 16 pentru neacordarea de prioritate pietonilor;

– 5 pentru trecerea autovehiculelor pe culoarea rosie a semaforului.

-1 pentru nerespectarea limitei legale de viteză.

Totodată, a fost retras și un certificat de înmatriculare.

Aceste acțiuni vor continua și în zilele următoare, întrucât prioritatea noastră este prevenirea și scăderea numărului accidentelor rutiere.

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

6 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

8 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

9 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

9 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

9 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

10 ore ago