Primăria Timişoara

Biroul reabilitare cartiere istorice și monumente se mută într-un nou sediu, în Piața Traian

Proprietarii de locuințe din clădirile care pot beneficia de sprijin financiar pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele prioritare de intervenție din municipiu au acum la dispoziție și un birou special, unde pot primi consultanță pentru întocmirea dosarelor. Biroul reabilitare cartiere istorice și monumente s-a mutat în Piața Traian și va organiza primele întâlniri cu asociațiile de proprietari din clădirile monument istoric, eligibile a fi înscrise în acest program și va oferi consultanță celor interesați să acceseze fondurile puse la dispoziție de municipalitate. 

Noul Birou reabilitare cartiere istorice și monumente funcționează în zona Piața Traian, pe strada Ștefan cel Mare nr. 2. Specialiștii din cadrul acestuia au ca principale sarcini implementarea programului demarat de primărie, oferă informații și consultanță persoanelor interesate să aplice în cadrul acestui program, gestionează toate cererile venite încă de dinaintea realizării dosarului și până la finalizarea lucrărilor de restaurare.

Timișoara are, din iunie, un program coerent de sprijinire a proprietarilor de clădiri istorice, care doresc să le renoveze, dar nu au fondurile necesare. Din păcate, avem extrem de multe clădiri care au nevoie de renovare urgentă, sunt un real pericol pentru trecători, dar am găsit soluția pentru ca orașul nostru să capete rapid o altă față și să redevină acea Timișoară cu care ne mândrim. Moștenirea arhitecturală a Timișoarei este imensă și este de datoria noastră să o protejăm. Noul Birou se va ocupa ca aceste fonduri să ajungă la cât mai mulți proprietari de clădiri istorice. Vom căuta să imbunătățim acest program împreună cu timișorenii care îl vor accesa, în baza sugestiilor și propunerilor pe care aceștie le vor face”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Practic, Primăria Timișoara va acorda finanțare pentru imobilele situate în zonele de acțiune prioritare (Piața Victoriei, Cetate, Iosefin, Fabric). Zonele au fost extinse puțin față de vechiul program. Proprietarii vor putea verifica în anexele Regulamentului, dacă imobilul în care locuiesc se încadrează în programul de sprijin financiar.

Toate imobilele istorice care sunt fie monument individual, fie incluse într-un ansamblu de monumente vor beneficia de 20% din valoarea lucrărilor eligibile,– sub formă de „grant”– finanţare nerambursabilă acordată de autoritatea administraţiei publice finanţatoare în cadrul prezentului Program. 80% din valoarea lucrărilor eligibile– sub formă de contribuţie financiară – finanţare rambursabilă va fi acordată de autoritatea public finanțatoare în cadrul prezentului ărogram. Sumele vor putea fi restituite în termen de 10 ani, în baza unui contract de ipotecă imobiliară.

Imobilele situate în situri istorice, vor beneficia de 50% din valoarea lucrărilor eligibile, sub formă de contribuţie financiară rambursabilă. Sumele vor putea fi restituite în termen de 10 ani, în baza unui contract de finanțare. 50% valoarea lucrărilor eligibile se va primi sub formă de contribuţie proprie a proprietarilor de apartament/apartamente din clădirea ce urmează a se reabilita prin Program, din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari şi/sau din alte surse legal constituite.

Sunt eligibile lucrările de reabilitare a fațadei (inclusiv schimbarea tâmplăriei) și reabilitare a acoperișului (inclusiv sistemul pluvial).

Costul pentru întocmirea documentației tehnice este suportat în totalitate de către proprietarii interesați de participarea în Program. Având în vedere complexitatea documentațiilor tehnice, pentru a veni în sprijinul proprietarilor interesați pentru participarea în Program, Biroul reabilitare cartiere istorice și monumente va asigura suport și consultanță pe durata elaborării documentației.

De asemenea, Biroul va organiza întâlniri periodice cu reprezentanți ai asociațiilor de proprietari din clădirile eligibile să acceseze acest Program, acestea urmând să fie anunțate.

Cei interesați de acest program pot cere informații suplimentare prin e-mail – reabilitare.monumente@primariatm.ro sau la numerele de telefon 0752.224.171 și 0374.555.160, de luni până vineri, între orele 9:00 – 16:00.

Mai multe informații despre acest Program puteți găsi online https://www.primariatm.ro/patrimoniu/reabilitare-cladiri-istorice/

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Proiectul noului pod peste Mureș, de lângă Cenad, face un pas înainte

Lansată în cea de a doua jumătate a acestui an, licitația pentru stabilirea executantului studiului…

5 ore ago

Deplasare grea în ultimul meci din 2025 al baschetbaliștilor

Fără pauză! Etapa a 14-a din Liga Națională masculină de baschet programează un meci în…

6 ore ago

Din 1 ianuarie pregătiți-vă să vă goliți mai repede buzunarele pentru benzină sau motorină. Sau mergeți cu trotineta și bicicleta

Dacă v-ați bucurat de ieftinirea carburanților din ultimele zile, nu sperați să rămână prea mult…

9 ore ago

A intrat pe contrasens și a băgat o femeie și un copil în spital

Duminică, 28 decembrie 2025, în jurul orei 06:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la…

9 ore ago

România lui Mitică. Mitică Dragomir

Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă…

13 ore ago

Asociația Club Sportiv Sport Express – locul unde copiii cresc prin sport, încredere și comunitate

Există momente în copilărie care rămân pentru totdeauna: prima minge prinsă corect, primul gol marcat,…

13 ore ago