Primăria Timişoara

Colterm are gaze naturale pentru trei zile/Update. Dominic Fritz confirmă

Compania de termoficare Colterm a reușit semnarea unui contract de furnizare a gazelor naturale pentru repornirea sistemului de încălzire. Din păcate, acesta este valabil pe doar trei zile, parteneri fiind o companie românească din Cluj.

Update. Informația semnării unui contract de scurtă durată a fost confirmată de primarul Dominic Fritz. Reluarea furnizării apei calde și a gazului ar urma să înceapă în scurt timp, iar termoficarea va funcționa la un nivel minimal.

”Acum câteva minute un furnizor temporar de gaz a transmis contractul semnat și Colterm va începe cât de repede se poate furnizarea cãldurii și apei calde în locuințele timișorenilor și în spitale. Din motive tehnice, va dura câteva ore până când acest lucru se va simți în calorifere. Mulțumesc companiilor implicate, ministrului Energiei, Virgil Popescu, și tuturor celor care ne ajutã în aceastã criză. Din pãcate asta este doar o soluție temporarã. Noul furnizor a acceptat sã semneze acest contract doar pânã luni, 1 noiembrie, ora 7, iar deoarece cantitatea de gaz este limitatã sistemul va funcționa doar la un nivel minim”, a anunțat Dominic Fritz.

El mai menționează că în ultima ședință de plen, Consiliul Local a alocat Colterm încã 8,3 milioane de lei, pe lângã cele 142 de milioane de lei pe care au fost date deja anul acesta, o sumã record.

”Dar explozia prețului la gaz la cote fãrã precedent în istorie a adus companiile de termoficare în România, oricum cu probleme uriașe, într-o situație de pericol real. Tot bugetul local nu mai este suficient sã acopere aceste prețuri. Nici în Timișoara, nici în celelalte orașe din țarã care au aceeași problemã. Ieri s-a votat în parlament o lege care va acoperi 50% din creșterea prețului la gaz pentru CET-uri prin subvenții de stat, un element important de soluție. Dupã mai multe sãptãmâni de discuții și negocieri cu toți marii furnizori de gaz și câteva companii mai mici din România, constat cã dezorientarea din piața de gaz este enormã și de abia începem sã realizãm magnitudinea crizei energetice în România. Vom continua – împreunã cu toți care au fost în aceste zile de partea Timișoarei, cu toți cei care ne-au sprijinit sã traversãm aceastã crizã – toate demersurile pe lângã Guvernul României, Parlament, Comisia Europeanã, astfel încât Timișoara și celelalte orașe cu termoficare publicã sã aibã furnizori și resursele necesare pentru a nu transforma aceastã crizã energeticã într-una umanitarã. Timișorenii au suferit destul în ultimele zile”, a încheiat primarul.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: colterm

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

10 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

10 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

10 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

10 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

13 ore ago