Politica

Dezvăluirile lui Dan Diaconu: Primăria Timișoara, condusă de USR, va solicita bani din bugetul programului Anghel Saligny

Fostul viceprimar al Timișoarei, Dan Diaconu, dezvăluie că actuala administrație timișoreană vrea să solicite bani din cadrul PNDL 3, cunoscut și ca programul Anghel Saligny. Aceasta chiar dacă programul respectiv a fost criticat de USR şi a condus la căderea coaliției de guvernare.

”Cu proiecte din administrația anterioară, cerem totuși bani în cadrul „celui mai mare program de furt din istoria Romaniei”, după cum ne spunea colegul colegilor noștri – domnul Năsui”, anunță Diaconu.

Prin Anghel Saligny ar urma să fie solicitați bani pentru două pasarele peste Bega, două proiecte produse deja de administrația Robu.

”Ședință de comisie, azi. Nu mică mi-a fost mirarea când am primit la avizat două cereri de finanțare la „cel mai mare program de furt din istoria Romaniei”, după cum numesc colegii noștri programul național de dezvoltare și investiții Anghel Saligny. Proiecte noi? Evident, nu. Două pasarele pietonale peste Bega proiectate în 2019-2020 – Pasarela de la Universitatea de Vest și cea de pe Crizantemelor – Gelu. De altfel nu ar putea exista proiecte noi, din moment ce onor administrația actuală nu a schițat un an de zile nici măcar un gest pentru a scoate la licitație măcar un proiect, cât de mic. Trec peste faptul că cererea de finanțare pe care o avizăm astăzi în comisie e goală și peste faptul că aprobăm de fapt, din nou, un deviz general aprobat în urmă cu mai bine de un an”, scrie Diaconu pe Facebook.

El se arată deranjat nu de situație, ci de discursul aferent acestui program.

”Ce deranjează însă e discursul cu accente disonant cognitive. E programul “furtului național” și am dat jos un guvern pentru asta, dar banii programului sunt buni, iar în paralel avem o “grea moștenire”, dezastruoasă, dar când e să cerem bani pentru proiecte o facem tot pe cele moștenite, că altele nu avem”, a mai scris Diaconu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

2 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

3 ore ago

A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”

Odată cu venirea primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere,…

4 ore ago

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

6 ore ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

7 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

8 ore ago