Social

Elevii de la Liceul Grigore Moisil trec cu orele integral online. Motivul anunțat de conducerea școlii, lipsa agentului termic

Cel mai probabil, începând de miercuri, elevii care învață la Liceul Grigore Moisil vor trece în sistemul online. Motivul nu ţine de pandemie, ci de faptul că în calorifere nu ar ajunge agentul termic, care să încălzească sălile de clase.

Clasele de la Grigore Moisil vor învăța, probabil, online, de miercuri, din cauza temperaturilor scăzute din sălile de clasă. Lipsește agentul termic, spune Consiliul de Administrație al unității de învățământ. Măsura ar urma să dureze mai multe zile, conform deciziei, începând din 12 octombrie până pe 25 octombrie. Totuși, în hotărârea luată de consiliul de administrație se vorbește despre regulamentele legate de pandemie.

În temeiul prevederilor din Legea Educației Naționale nr. 1 din 2011, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul Ordinului Comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății nr.5338/1082/01.10.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2; În temeiul prevederilor O.M.S. nr. 1456/25.08.2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor Regulamentului de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar, aprobat prin O.M.E.C nr. 5447/31.08.2020, cu modificările și completările ulterioare:

Consiliul de Administrație a hotărât în ședința de astăzi desfășurarea activităților didactice on-line pentru toate clasele de la Liceul Teoretic Grigore Moisil, perioada 12.10 până la data de 25.10.2021. Numărul total al elevilor înscriși în SIIIR – 1858. Numărul elevilor care își vor desfășura activitatea online – 1858. Numărul elevilor depistați COVID pozitiv (aflați în izolare la domiciliu/ carantină la domiciliu/ carantină instituționalizată…) – 41. Numărul cadrelor didactice care își vor desfășura activitatea online (infectate cu virusul SARS-CoV-2, aflate în izolare la domiciliu/carantină la domiciliu/ carantină instituționalizată…)-119”, se spune în hotărârea conducerii de la Grigore Moisil.

O asemenea decizie, de mutare a cursurilor online, se poate lua, ne spune Marin Popescu, inspector școlar șef pe Timiș, e legală, dar trebuie aprobată de consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean. Interesant este că decizia CA de la Moisil vorbește despre data de 12 octombrie, adică astăzi, dar la Inspectorat o asemenea decizie nu a fost comunicată pentru a fi votată.

”E posibil să se ia o asemenea decizie de trecere în online, conform Ordinului comun al ministerelor Sănătății și Educației, emis acum două săptămâni. Este articolul 3, în care se spune ca în situați bine justificate de probleme de infrastructură, deci și de furnizare a agentului termic, unitatea poate desfășura cursurile online, cu aprobarea Inspectoratului Școlar. Deocamdată pe adresa noastră, în mapă nu am avut o asemenea hotărâre, se transmite probabil mâine. Vom analiza situația mâine și se aprobă, nu va fi o problemă, facem un consiliu de administrație. Știm situația la nivelul Timișoarei, că sunt încă probleme cu căldura. Nu avem încă informația oficială de la liceu. Dacă e o problemă cu agentu termic, noi dăm aprob în funcție de situație”, am aflat de la Marin Popescu.

Printre ”beneficiarii” închiderii cursurilor se află și șeful PSD Timișoara, Mihai Ritivoiu. El nu a uitat să îl înțepe și pe primarul Dominic Fritz pe această temă.

”Tocmai am primit un mesaj pe grupul clasei prin care ni se comunică decizia Liceului Grigore Moisil, unde învață băiatul meu, de a trece toate orele de clasă în online. Explicația? “…temperatura scăzută din sălile de clasă cauzată de lipsa alimentării cu agent termic…””. Nu ne-a închis pandemia, dar a reuşit Primăria! Domnule Fritz, să te …pup!”, a scris acesta pe Facebook.

Conform lui Marin Popescu, în Timișoara nu mai sunt asemenea clase sau școli cu activitatea fizică închisă din motiv de temperatură în clase. Grigore Moisil este o unitate școlară mare, cu aproape două mii de elevi.

În acest moment, conform datelor oficiale, 626 elevi din cadrul unității școlare aveau deja ore în sistem online, iar 1240 cu prezență fizică la clase, arată datele furnizate de primărie.

Cei de la Colterm recunosc că în zonă sunt probleme, urmează să fie încheiate lucrările la rețeaua de termoficare efectuate pe bani europeni, iar acestea ar urma să fie terminate cel târziu până la finalul săptămânii.

„La Moisil sunt lucrări care se execută pe fonduri europene pentru reabilitarea rețelei și se vor termina miercuri sau joi, s-a lucrat intens în ultimele zile, a și plouat foarte mult. Cel târziu la sfârșitul săptămânii se finalizează, a dat asigurări managerul de proiect, Lucian Buga de la Primăria Timișoara”, a spus directorul interimar al Colterm, Cristian Mîțu.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

30 de minute ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

34 de minute ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

O oră ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

O oră ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

O oră ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

2 ore ago