Sport

Mai mult decât accesibil. Timișoara întâlnește Clujul în jocul pentru accederea în semifinale

Prim-divizionara de rugby SCM Timișoara dispută duminică (3 octombrie), la ora 14,00, barajul pentru semifinalele Superligii. „Leii” joacă pe teren propriu cu Universitatea Cluj, înfruntare în manșă unică pentru calificarea în semifinale.

Cele două formații au terminat sezonul regulat pe poziții vecine, dar la mare diferență de puncte: IV – echipa bănățeană, cu 28 de puncte, V – Clujul, cu 9 puncte. În sezonul regulat, timișorenii au depășit-o pe „U” de două ori, cu 59-19 și cu 33-10 la Cluj.

Timișoara și Cluj-Napoca au făcut parte din aceeași grupă în Cupa României, de asemenea cu ambele dispute tranșate de echipa viola, 52-15 și 48-7 (în deplasare).

Eliminat în precedenta partidă, căpitanul Vlad Neculau va absenta de la jocul programat duminică, dar va reveni Tevita Manumua, iar Corrado Ștețco și Alin Conache, accidentați împotriva lui Dinamo, nu au afecțiuni grave.

Meciul va fi condus de brigada formată din Robert Diaconescu, Cristian Teodor Rotaru, David Popa, nr.4 Andrei Iftode, TMO Andrei Vasiliu.

Accesul spectatorilor este permis celor vaccinați și celor care prezintă un test negativ valid, în limita a 30% din capacitatea arenei Gheorghe Rășcanu.

Share
Published by
Alexandru Ghica

Recent Posts

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

20 de secunde ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

O oră ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

23 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

23 de ore ago