Politica

Rebelii de la ședința PNL Timișoara, chemați ”la discuții”, la sediul județean al partidului. Ambruș acuză sabotajele la adresa USR

Pe telefoanele mai multor membri PNL a sosit un mesaj prin care sunt așteptați ”la discuții”, luni seara. Desigur, nu vorbim despre întreg corpul de membri, ci vizați sunt cei care au luat parte la circul de la alegerile inițiale pentru conducerea PNL Timișoara.

Respectivii ”rebeli” sunt chiar anunțați că se va discuta propunerea de sancționare a acestora.

La ședință se va lua în discuție propunerea de sancționare a dvs. în conformitate cu prevederile art. 26 alin. 1 lit. h) din Statutul PNL pentru următoarele considerente: ăn data de 31.07.2021 cu ocazia organizării ședinței CCL PNL Timișoara, prin comportamentul dvs. de instigare publică la atitudini violente, precum și pentru participarea la acestea au fost încălcate următoarele articole (….)”, se spune în mesajul primit de membrii, mare parte deja suspendați, ai PNL.

Vineri, președintele PNL Timiș, Alin Nica, anunța deja excluderea rebelilor din aripa Ambruș, inclusiv a liderului acesteia, cel care a fost pentru câteva ore președintele ales al PNL Timișoara https://debanat.ro/2021/10/alin-nica-are-in-continuare-batai-de-cap-cu-raul-ambrus-si-anunta-excluderea-sa-din-partid-si-a-pus-batausii-la-colterm_347172.html.
La întâlnirea de luni seara sunt convocați în jur de 20 de membri, dar printre aceștia nu s-ar afla și Raul Ambruș. Acesta a reacționat vineri, după ce Alin Nica a anunțat excluderea lui, spunând că șeful PNL Timiș a fost ales ilegal, iar partidul vrea doar să facă o alianță cu PSD, sabotând acțiunile celor cu care s-a aliat la Timișoara, USR.

După cum știți la acest moment sunt suspendat din partid, în urma alegerilor furate de la PNL Timișoara, iar astăzi președintele PNL Timiș, ales nestatutar, Alin Nica, a anunțat că va iniția procedurile pentru excluderea mea din partid, alături de zeci de colegi liberali care astăzi sunt și ei suspendați, însă și alții noi, luați în vizor mai recent de conducerea județeană.La Timișoara, contrar dorinței membrilor, a fost impus un președinte ilegitim, de carton, care astăzi conduce o organizație goală, fără membri, care are ca scop doar satisfacerea lui Alin Nica. Marele obiectiv din acest moment al actualei conduceri este o alianță cu PSD, lucru la care eu m-am opus și pentru asta am plătit. În cadrul intern de partid am spus de mai multe ori că, ori decidem să ieșim din alianța cu USR, ori continuăm alianța, dar să fim parteneri corecți, să punem umărul împreună la dezvoltarea orașului, nu să votăm alături de USR doar atunci când exista un interes pentru PNL. Nu pentru o alianță cu PSD a fost votat PNL de către timișoreni, care au fost trădați și păcăliți de actuala conducere (…) Ca să înțelegeți clar, PNL Timiș atacă continuu și sabotează acțiunile partenerilor de alianță de la USR, mai rău decât a făcut-o PSD, însă vor să rămână și cu beneficiile puterii – viceprimar și oameni prin toate instituțiile. Mai mult, au făcut nenumărate înțelegeri ascunse pentru a sabota Primăria Timișoara și astfel interesele cetățeniilor. La asemenea mizerii eu nu am vrut să fiu părtaș și nici nu le voi accepta niciodată ”, a anunțat Raul Ambruș pe Facebook.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

6 minute ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

33 de minute ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

44 de minute ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

59 de minute ago

Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…

O oră ago

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, marcată la Universitatea de Vest

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, care are loc pe 2 aprilie, va fi marcată pe…

2 ore ago