Sănătate

Spitalul Victor Babeș, vizitat de o delegație a OMS

O delegație condusă de dr. Heather Papowitz, manager de criză în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, s-a întâlnit în această dimineață cu conducerea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara.

Specialistul OMS a vrut să vadă care sunt condițiile de tratament din unitatea sanitară aflată în linia întâi a luptei împotriva SARS-CoV 2, care sunt nevoile medicilor și cum poate ajuta organizația spitalul timișean.

Reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat zona unde se fac triajul și evaluarea pacienților infectați cu Covid 19, radiologia, acolo unde pacienții sunt evaluați imagistic, dar a vrut să afle mai multe informații și despre programul Pandemic Controller, elaborat de dr. Virgil Musta.

„Ne bucurăm să avem astăzi vizita reprezentanților Organizației Mondiale a Sănătății, care doresc să vadă situația reală, în teren, și împreună să analizăm măsurile pe care le-am putea lua astfel încât să ținem sub control pandemia. Totodată, trebuie să vedem și sprijinul pe care OMS îl poate oferi țării noastre”, spune dr. Virgil Musta, șef Secție Boli Infecțioase la Spitalul Victor Babeș.

„Vrem să vedem situația în teren, efectiv, dincolo de statistici și de raportări. Să vedem exact ce se întâmplă. Cel mai bine este să lucrăm ca o echipă pentru a sprijini eforturile depuse. Felicităm guvernul că a decis să pună în aplicare măsuri mai dure. Știm că, acum, este o presiune uriașă pe sistemul sanitar. Cel mai important este să ținem scăzut numărul de cazuri, să facem în așa fel încât pacienții să nu ajungă în spitale, să ridicăm presiunea de pe unitățile sanitare. Așa că, această vizită este extrem de importanta și, la final, vom trage concluziile”, spune dr. Heather Papowitz, reprezentant OMS.

„Delegația reprezentanților OMS a ajuns la noi în spital, fiind interesați, în principal, de circuitul pacienților, de metode de diagnostic și tratament, de cum să fim proactivi ca să reușim să stăpânim această pandemie, să începem să avem o pantă de descreștere. Sperăm în ajutorul dânșilor și să vedem că se va termina acest val patru”, spune prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara.

 

Share
Published by
Oana Telescu
Tags: delegatieoms

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

2 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

2 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

2 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

2 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

5 ore ago