Sport

13, cu noroc pentru Leii din Banat, după un final încins și o evoluție fantastică a lui Darrion Strong

SCM Timișoara s-a impus la limită în meciul jucat astăzi, 13 noiembrie, pe teren propriu în fața celor de la Athletic Constanța, cu scorul de 74-73. Echipa dobrogeană a fost aproape să întoarcă soarta partidei având ultima aruncare, însă după un meci dominat de timișoreni, care însă și-au făcut finalul de meci greu.

După ce ambele echipe au trecut în start la conducere, Timișoara s-a desprins și părea că nu va avea mari probleme, 22-10 la prima sirenă. Următoarele două sferturi au fost echilibrate, nici SCM nereușind să se deprindă decisiv, dar nici Constanța neputând să revină categoric în joc, 54-46.

Ultimul sfert a fost însă desprins dintr-un film de la Hollywood. Oaspeții s-au apropiat la 65-61, gazdele au făcut 68-61, iar din acel moment Constanța a apăsat pe accelerație și a reușit să preia conducerea, 70-71. Lilov a adus două puncte pentru amfitrioni, iar vizitatorii au punctat din două libere, 72-73. După un atac ratat de ambele părți, Strong a inventat o pasă către Olah care a marcat de sus, 74-73. Cu 21 secunde rămase în joc, Constanța a avut atacul, dar Timișoara s-a apărat exemplar, dar nu a reușit să închidă meciul, oaspeții recuperând și având ultima aruncare prin Marinov, care nu și-a găsit însă ținta. Așadar, 74-73 pentru OHMA Timișoara care câștigă meritat acest joc.

Darrion Strong a fost omul meciului cu o prestație fantastică, 38 de puncte, 3 pase decisive și 2 recuperări. Ivan Lilov a contribuit cu 12 puncte, 2 recuperări și o pasă decisivă.

Jakob Lowrance a fost cel mai bun jucător de la Constanța cu 20 de puncte, 7 recuperări și 2 pase decisive. Max Darling și-a trecut în cont 16 puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive.

Echipa bănățeană ajunge la 5 victorii și 2 înfrângeri și urcă deocamdată în Top 6 cu un meci mai puțin disputat.

 

Share
Published by
Alexandru Ghica

Recent Posts

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

55 de minute ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

2 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

2 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

2 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

3 ore ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

4 ore ago