Sport

Politehnica a încercat să își refacă moralul într-un test amical cu Avântul Periam

Profitând de pauza din campionat, alb-violeţii au disputat astăzi un joc amical pe „Ştiinţa” cu Avântul Periam, ultima clasată din Seria a 8-a a Ligii 3, formație ce a avut și ea pauză în această rundă.
Testul s-a încheiat cu scorul de 5-2 (5-1) în favoarea Politehnicii prin golurile lui Zaluschi, Rogosić (jucător aflat în probe), Ignea (dublă) şi Gerbi. Pentru oaspeţi au marcat Gaşpar şi Ologu, ambii în urma unor lovituri de pedeapsă.
Antrenorul Nicolae Croitoru a urmărit cu această ocazie şi doi fotbalişti din afara clubului: Stefan Vukoje (cetăţenie engleză, mijlocaş ofensiv – lateral şi central, 20 ani, ex-Brighton U23) şi Balsa Rogosic (muntenegrean, atacant 25 ani, FK Zeta Golubac).
Partida de verificare a început pe o ceaţă densă. Scorul a fost deschis rapid, în minutul 2, de Adrian Zaluschi, cu un şut de la distanţă, uşor deviat de portar. În minutul 21 Periamul putea egala după un penalty, dar Alex Gaşpar, jucător format în academia polistă şi împrumutat alături de David Periat la oaspeţi, a ţintit bara din dreapta lui Păduraru. Mingea i-a revenit şi s-a ridicat fanionul de margine. Politehnica a marcat apoi de două ori în două minute, prin Rogosic (min. 28) din careu după centrarea lui Sofran, respectiv prin Ignea (29) – şut de la distanţă. Alin Ignea avea să facă 4-0 la două minute distanţă, dintr-o fază fixă de această dată.

În minutul 36 oaspeţii au beneficiat de un nou penalty, fructificat de această dată de Gaşpar, cu un şut în dreapta portarului. Erik Gerbi (43) a stabilit scorul pauzei, cu o reluare din apropiere la mingea servită de Ignea.

Echipa violetă a schimbat la pauză întreaga echipă. În repriza a doua a mai fost marcat un singur gol. Periamul reuşind golul 2 tot dintr-un penalty, în urma unui fault „mutat” în careu. A înscris Ologu (min. 72).

Serediuc, Harrison şi Oanea au lipsit din motive medicale, în timp ce Daniel Benzar e în continuare absent nemotivat. Pentru alb-violeţi urmează partida de campionat, din deplasare, cu FC Braşov, joc programat sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 12.30 (televizat).

Politehnica: Păduraru – Sofran, Mera, Scutaru, Pamfile – D. Radu, Zaluschi, Ignea, Vukoje – Rogosić, Gerbi (prima repriză). Murariu – Moțiu, Bocșan, Prodan, D. Bot – Hațegan, D. Olariu, Lazăr, Costea – Bîrnoi, Ursu (repriza secundă). Antrenor: Nicolae Croitoru.

Avântul Periam: Bîlc – Buzdugan, Petric, Artimon, A. Ciobănică – Mînecan, Gașpar – Viașu, Gălățan, Mager – Chistrugă. Au mai intrat: Holca – Tămaș, Siminiceanu, Iovanov, Bode, Periat, Olteanu, Grimmer, Dan Denis, Ologu. Antrenor: Cosmin Mînecan.

A fost un joc de antrenament, am încheiat o săptămână în care am încercat să reglăm anumite probleme din joc. Unele ne-au ieşit, unele nu. Am vrut să vedem şi jucătorii care nu au evoluat până acum, să le dăm şi lor minute să joace. Au venit şi doi jucători din Academie (n.r. Denis Bot n. 2003 şi Daniel Olariu 2004) să-i vedem la joc, ei se pregătesc cu echipa de două săptămâni… Am înscris cinci goluri însă cred că mai este mult de lucrat, cel puţin la ce înseamnă jocul în treimea adversă. În jocurile de până acum nu ne-am creat foarte multe situaţii de gol, nu aducem suficienţi oameni în atac. Parcă aş spune că nici nu ne asumăm şutul la poartă. Însă sperăm să remediem. Jocul de la Braşov este foarte important şi vă daţi seama că suntem cu toţii preocupaţi să reuşim un joc bun şi în special un rezultat bun„, a declarat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.

„Sunt doi jucători care s-au pregătit săptămâna aceasta cu noi, astăzi i-aţi văzut şi la joc, sunt jucători interesanţi. Rămâne ca săptămâna viitoare să facem o analiză şi vom decide ce se va întâmpla în privinţa lor”, a precizat „principalul” alb-violeţilor despre cei doi jucători aflaţi în probe.

Share
Published by
Alexandru Ghica

Recent Posts

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

3 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

6 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

7 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

7 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

7 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

8 ore ago