Economic

Aeroportul Internațional Timișoara e pregătit pentru ridicarea noului terminal plecări externe. Șase firme se bat pentru contract/Video

Dezvoltarea Aeroportului Internațional Timișoara merge pe repede înainte și cel mai important proiect investițional este cel al ridicării noului terminal plecări externe. Joi s-a încheiat perioada de înscriere la licitația de construire a acestuia, iar de proiect sunt interesate un număr de șase firme.

Noul terminal va întregi noile facilități destinate pasagerilor, Aeroportul Internațional Timișoara urmând să ofere servicii calitativ superioare. La licitație s-au înscris şase ofertanți, iar valoarea estimată a proiectării și execuției lucrărilor de construire este de 88.997.187 lei, fără TVA. Pasul următor este evaluarea ofertelor, procedură care se va realiza cu sprijinul unei societăți specializate în domeniu.

Terminalul va avea o suprafață construită de 12.000 mp, 6 filtre de securitate, 18 ghișee check-in, 6 porți de scanare automată a documentelor. Valoarea totală a proiectului este de 37.852.000 euro, cu TVA inclus, iar termenul limită de finalizare a construcției este 31 decembrie 2023. Sursele de finanțare sunt asigurate din fonduri europene nerambursabile prin programul POIM 2014-2020, bugetul de stat și fonduri proprii al aeroportului, a anunțat Dorel Grădinaru, directorul AIT, joi.

Un alt proiect important pentru dezvoltarea aeroportului este și cel de modernizare și extindere a suprafeței de mișcare, care include reabilitarea capitală a pistei de decolare / aterizare și care va permite utilizarea acesteia de către aeronave de mare capacitate, cu anvergura maximă a aripilor de 65 metri (ex: Boeing 777, Airbus 330, etc.), cu o greutate de totală de 360 tone și o încărcătură de până la 100 tone. Totodată va fi înlocuit actualul sistem de balizaj, va fi extinsă platforma de parcare a aeronavelor, precum și căile de rulare. Costurile estimate ale proiectului se ridică la 50 de milioane de euro, cu TVA inclus.

Totodată au fost demarate procedurile preliminare pentru realizarea unui centru intermodal cargo, care va fi construit pe un teren cu suprafața de 34,85 ha și care se dorește a fi operațional în trimestrul IV din 2023. Proiectul are sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Primăriei comunei Ghiroda. Centrul va avea în final 40.000 mp de hale, precum și între 50.000 – 160.000 mp de alte facilități.

Video https://www.youtube.com/watch?v=8wYTmaL7BSg

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

30 de minute ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

47 de minute ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

51 de minute ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

O oră ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

2 ore ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

3 ore ago