Sănătate

Cât de importantă este specializarea în pandemie. Azi este Ziua Internațională a Radiologiei.

În noiembrie 1895, Wilhelm Conrad Röntgen, părintele Radiologiei, realizează prima radiografie din lume. În onoarea cercetătorului german, laureat al premiului Nobel pentru Medicină, începând din 2012, în fiecare an, pe 8 noiembrie, se sărbătorește Ziua Internațională a Radiologiei.

„Imaginați-vă pentru o clipă că toate aparatele de imagistică din lume ar dispărea. Nu am mai avea CT-uri sau RMN-uri, ecografe, mamografe, aparatele Dexa și nici măcar cele tradiționale, cu raze X. Dacă imagistica medicală nu ar mai exista, ne-am trezi într-o „epocă de piatră” a medicinei. Chirurgii, pneumologii, oncologii, chiar și ortopezii sau ginecologii ar fi nevoiți să intervină „în orb” în procedurile de tratare a pacienților.  Din fericire, acest lucru nu se întâmplă, iar medicii radiologi continuă să facă parte din echipele interdisciplinare oferind cea mai de preț investigație, cea imagistică”, spune S.L dr. Diana Manolescu, director medical la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara.

Anul 2020 a arătat cât de importantă este Radiologia într-o perioadă de pandemie. Gradul de afectare pulmonară a pacienților infectați cu Sars-CoV 2 nu poate fi determinat fără o investigație imagistică.

„2020 a însemnat nu doar lupta infecționiștilor și a pneumologilor cu noul coronavirus, ci și un efort imens al radiologilor. Peste 10.000 de investigații de computer tomograf au fost realizate pacienților cu COVID-19 doar în spitalul nostru, iar la nivel de țară vorbim de aproape 1 milion de screening-uri de plămâni. O muncă titanică ce a făcut însă posibilă salvarea a sute de mii de pacienți. Şi asta datorită interpretărilor imagistice realizate de radiologi”, precizează S.L dr Diana Manolescu, director medical la Babeș.

În acest an, însă, tema Zilei Mondiale a Radiologiei este dedicată radiologiei intervenționale și a rolului său în tratarea pacienților.

Radiologia intervențională utilizează imaginea ghidată, obținută cu ajutorul razelor X, pentru realizarea unor proceduri invazive, fie pentru diagnostic, fie pentru tratamentul unor boli. Una dintre procedurile moderne bazate pe elemente radiologice este și biopsia sub ghidaj imagistic.

De altfel, în Spitalul de Boli Infecțioase și Penumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara, specialiștii realizează asemenea puncții cu ajutorul Computerului Tomograf.

„Pacienții diagnosticați, cu ajutorul investigatiilor imagistice, cu procese tumorale toracice, pot beneficia de un diagnostic și chiar tratament modern prin intermediul puncțiilor tumorale toracice sub ghidaj CT. Procedura, pe care o aplicăm în spital, este minim invazivă și ajută pacienții în vederea stabilirii conduitei terapeutice ulterioare”, spune dr. Tudor Mateescu, medic specialist chirurgie toracică la Spitalul de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babe”.

În Centrul de Imagistică al unității sanitare se pot face ecografii, investigații de Computer Tomograf, inclusiv Low Dose CT, RMN, mamografii și examinări de osteodensitometrie (DEXA).

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

11 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

14 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

15 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

15 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

15 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

15 ore ago